Lesley Lawson este o Tanti Roz adevărată. N-am îndrăznit încă să o întreb câţi oameni a văzut murind, dar cred că mii: de toate vârstele şi de toate culorile. Sunt sigură că a vorbit cu toţi, i-a ascultat, le-a şters lacrimile, le-a zâmbit şi le-a făcut ultimele zile suportabile, poate chiar normale. A fost una dintre cele două asistente medicale cu care un spital pentru bolnavi în stadiu terminal s-a deschis la începutul anilor ’80, undeva, într-un orăşel din Africa de Sud. Ne scriem uneori şi mă gândesc la ea de fiecare dată când mi se întâmplă ceva ieşit din comun.

I-am scris şi în seara când m-am întors de la unul dintre primele avanpremiere ale Teatrului Bulandra (Sala „Toma Caragiu“) cu Oscar şi Tanti Roz, un spectacol profund, puternic şi tulburător despre viaţă şi moarte.

Chris Simion, consecventă liniei personale de a descoperi cărţi minunate pe care le pregăteşte pentru scenă, a dramatizat un roman neobişnuit semnat de Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor francez contemporan strălucit, care nu încetează să-şi provoace cititorii cu întrebări esenţiale, dar trasate simplu. Romanul său Oscar şi Tanti Roz, publicat şi în România în 2006, este o colecţie de zece scrisori adresate lui Dumnezeu, scrise de Oscar - un copil internat într-un spital. Între „Dragă Dumnezeu“ şi semnătura de final: „Te pup. Pe mâine!“ este documentată viaţa unui copil de zece ani, care îşi trăieşte ultimele zile, după o operaţie de transplant de măduvă nereuşită. Scrisorile începe să le scrie la îndemnul lui Tanti Roz, o soră medicală în vârstă, a cărei meserie e aceea de oferi sprijin, grijă şi dragoste micului muribund, abandonat în spital de părinţii prea îndureraţi şi, poate, prea laşi să-şi vadă copilul în ultimele sale momente. Roz e culoarea halatului pe care asistentele medicale le poartă, parcă obligate şi prin vestimentaţie să înveselească atmosfera sumbră de spital.