La începutul anului 1990, agricultura României se afla într-o situaţia incertă. Acest sector economic fusese zeci de ani victima raportărilor fictive, conform normelor aberante impuse de Nicolae Ceauşescu. Pe de altă parte, pe la colţuri, se vorbea de retrocedarea terenurilor foştilor proprietari, tăindu-le ţăranilor elanul să mai lucreze pământul CAP-urilor. Unii, mai îndrăzneţi, au trecut la împărţirea bunurilor materiale şi animale după principiul bunului plac.
Despre situaţia reală a agriculturii româneşti existau puţine date înainte de căderea comunismului. Conform "indicaţiilor" lui Nicolae Ceauşescu totul merge strună, astfel încât producţiile de porumb din judeţele de munte erau echivalente cu recoltele din Bărăgan. La începutul anului 1990, Comisia Naţională de Statistică a dat publicităţii rezultatele unui studiu preliminar referitor la situaţia economică, ce includea şi date referitoare la agricultură.
FACTURA POLITICII DE ECONOMISIRE A RESURSELOR
Studiul Comisiei Naţionale de Statistică releva calitatea necorespunzătoare a unor mari suprafeţe agricole. În topul cauzelor acestui fenomen se afla slaba tratare a culturilor cu îngrăşăminte - fie ele naturale sau chimice. În al doilea rând, terenurile arabile duceau lispă de mijloace tehnice de prelucrare a pământului şi culturilor. Nici în sectorul zootehnic situaţia nu era mai roz, întrucât statisticile constatau lipsa furajelor de calitate. Tocmai de aceea, în primele luni ale anului 1990, România a primit mai multe donaţii în furaje pentru animale, în special din Statele Unite. Pe lângă lipsurile de natură calitativă, agricultura fusese afectată în ultimii ani de slaba cointeresare a forţei de muncă. Teoretic, în CAP-uri, cooperatorii îşi uneau forţele pentru binele comun, însă nu au simţit niciodată asta. Statul era cel care impunea normele, se ocupa de
