Scrisoarea întîi, către o prietenă supărată pe copiii din ziua de azi, care nu mai citesc. Copii ai căror părinţi au fost copiii de ieri care citeau foarte mult.

Dragă prietenă,

Îţi spun din experienţă proprie şi din cîtă carte ştiu, că nu există o genă responsabilă cu răsfoitul cărţilor cu patimă şi nici una care să-l conducă precum un magnet pe copilul tău către bibliotecile universitare. Aşa că nu abandona lupta.

Ştiu, nedumerirea e mare, noi, la vîrsta lor, citeam de rupeam cotoarele, azi, „altele au ei în sufletul lor“: mîinile şi creierul li se-nfierbîntă doar în faţa jocurilor pe computer şi a tastelor cu luminiţe ale mobilelor.

Ai să faci exact ca mine, ai să dai vina pe amărîtul ăla de calculator, care te-a costat cît o vacanţă în Grecia, ai să înjuri desenele animate proaste de la televizor şi-ţi vei face zeci de promisiuni că n-ai să reînnoieşti abonamentul la mobil. Îţi spun prieteneşte: n-are rost să le declari război, vor învinge, fac parte din viaţa asta, mai bine ajută-l pe cel mic să le vadă doar ca pe nişte instrumente, ale căror reguli de utilizare le stabileşti tu.

Pe de altă parte, te-ntreb, aşa cum mă întreb eu însămi, ori de cîte ori mă aflu faţă-n faţă cu duşmanul venit din lumea electronică: e drept oare să dispreţuim atît influenţa lui nefastă asupra celor tineri, atîta timp cît el ne consumă propria noastră viaţă de adulţi? Cît de des ne văd fiii noştri căutînd o informaţie într-o carte şi nu pe un site? De cîte ori pe săptămînă, familia întreagă îşi îngăduie un răgaz pentru a răsfoi pagini de hîrtie, şi nu de net? Cît de des sîntem dispuşi să renunţăm la drogul numit televizor, pentru o discuţie în pijamale despre un personaj, o istorie, o descriere găsite între filele unei cărţi?

Acceptă deci că, pentru ca cititul să facă parte din timpul liber al copilului tău, trebuie mai întîi să readuci cartea