Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un student din Braşov vindea iahturi şi vile imaginare, pe internet

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din Vâlcea, student în anul III la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, a fost „săltat” de DIICOT, într-o acţiune condusă de FBI, pentru stoparea fraudelor pe internet. El este

suspectat că făcând parte dintr-o grupare de falsificatori specializaţi în licitaţii on-line care vizau îndeosebi maşini de lux şi iahturi

Marţi dimineaţa, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au descins într-un cămin studenţesc al Universităţii Transilvania. Ei au vizat camera unde locuia un student din Vâlcea. Au intrat în acea cameră şi au ridicat mai multe laptop-uri. Proprietarul lor, în vârstă de 22 de ani, student în anul III la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, a fost reţinut încă de luni, la domiciliul sau din Vâlcea şi dus la audieri la sediul DIICOT Vâlcea, alături de alte 69 de persoane. Studentul este suspectat că ar face parte dintr-o reţea de falsificatori specializaţi în licitaţii on-line care vizau îndeosebi maşini de lux şi iahturi.

Anchetă condusă de FBI

În paralel cu percheziţia de la Braşov, 300 de poliţişti şi 400 de jandarmi, din care 260 de luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, au descins în zeci de locuinţe din Bucureşti, Vâlcea, Teleorman, Timiş, Argeş, Prahova, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Suceava, Botoşani şi Bacău. Alte 10 percheziţii domiciliare au avut loc în Cehia şi Praga, unde se bănuia că locuiesc alţi membri ai reţelei. „În urma cercetărilor s-a stabilit că, începând cu anul 2006, trei grupări infracţionale organizate au acţionat pe teritoriul mai multor state: Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveţia, organizând licitaţii frauduloase prin intermediul internetului”, se ar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 52 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 34 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°