În ziua de azi e ceva normal să înjuri: de mamă, de tată, de biserică și de multe altele, care de care mai creative, mai melodioase, și toate ilogice. De multe ori o înjurătură dă greutate “învățăturii” pe care vrei să o transmiți, iar când o femeie vrea să răspundă unui bărbat pe același ton, folosește o expresie din sfera aceasta și este ascultată mai atent de mascul.
După cum am observat, bărbații înjură mai mult decât femeile și femeile pot fi mai creative decât barbații când vine vorba de “mânuirea acestei abilități”, totuși ambele sexe reușind să atingă aceeași “profunzime”.
Curios, unii oameni consideră că atribuirea unui nume de organ interlocutorului, pe un ton prietenesc, realizează o relație mai stransă de comunicare, și poate lua chiar sensul de alint, iar pe un ton opus poate despica munții. Mai ciudat decât atât, înjurăturile pe ton de poruncă grăbesc răspunsul partenerului de dialog și nu mai zgârie ca altădată urechile, de multe ori fiind privite ca apariții normale într-o comunicare, care ajută la accentuarea mesajului și intreținerea schimbului de replici.
Nu cunosc diferența dintre înjurăturile care sunt folosite cu prietenii, cu necunoscuții sau cu dușmanii, dar știu că e un dezavantaj dacă la auzirea lor te inhibi, sau îți pierzi concentrarea, cateodată ele fiind ” aruncate” inconștient, sau fără intenția de a jigni.
Una din încercările mele a fost pe la 15 ani, când voiam să par dură în fața amicilor de la bloc, dar a fost un eșec urmat de vinovăție: “expresia” care mi-a ieșit pe gură a sunat ca o urare de Paște Fericit din partea Moșului , iar toți cei din jur au izbucnit în râs , așa că m-am rezumat doar la ironii sau la ridicarea tonului, înjurăturile fiind și în ziua de azi “artificii” de care îmi place să mă lipsesc. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
În ziua de azi e ceva normal să înjuri: de mamă, d
