În vâltoarea creată după anul 1989 şi când piaţa muncii a căzut brusc, a hotărât să trăiască doar prin forţele proprii. Atunci a devenit patron. Printre primii de la noi.

Soţia sa era gestionara unei tutungerii mici situată într-o clădire din Centrul Vechi al oraşului. S-a hotărât să intre în afacere, alături de ea.

„A fost o perioadă când nimeni nu ştia nimic despre privatizare. Pur şi simplu am învăţat din mers cum se face economia de piaţă. Am început să aducem de prin consignaţiile apărute ca ciupercile după ploaie şi alte produse în afară de cosmetice şi ţigări. Aşa am reuşit să diversificăm sortimentele", ne-a povestit nea Marcel, cum îi spun prietenii.

Prin intuiţie, a adus mărfuri cu renume printre cumpărătorii.

Lucruri care ani de zile fuseseră de negăsit erau acum disponibile în micuţul lui magazin.

„Am învăţat să facem politici de piaţă înainte de a şti ce înseamnă acest lucru. Cu mult efort fizic am reuşit în trei ani să transformăm micul magazin într-o afacere de familie. De altfel aici muncim cu schimbul, eu, soţia şi fata. Şi fie vară, fie iarnă, fie zi, fie noapte, niciodată, nimeni nu a găsit uşa închisă", ne-a spus Marcel Epuraş.

Muncă non stop

Magazinul este situat în buricul târgului, iar clientela este una foarte variată. Pretenţiile tuturor clienţilor însă trebuie satisfăcute.

„Dimineaţa, dată fiind apropierea unui liceu, avem clientelă formată mai ales din copii, din adolescenţi. După amiaza, clienţii sunt cei care locuiesc în zonă, în mare parte chiriaşi în case care aparţin DSP-ului. Mulţi sunt oameni amărâţi care au venituri minime sau nici măcar atât", ni s-a destăinuit Marcel Epuraş.

El face concesii pentru nevoiaşi.

„Nu am ce face şi le mai dau pe datorie câte-o pâine, câte-o cutie de pate. Unii sunt chiar necăjiţi, ar vrea să muncească dar nu-i duce capul la nimic", ne-a mai spus