Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torje e monitorizat de două echipe mari! "Păstraţi-l cu orice preţ!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 7 aprilie 2010 · ·

Gabi Torje e curtat insistent de formaţii din afară, iar şefii doresc să-i mărească salariul din vară pentru a nu-l pierde

Unul dintre cei mai constanţi jucători ai "cîinilor", Gabriel Torje, ar putea decola din vară spre Occident. "Antrenorul Ţălnar are meritele sale pentru ascensiunea lui Torje, dar băiatul este şi el superprofesionist, iar în vară va pleca sigur la o echipă mare dacă va continua evoluţiile bune din acest sezon. Gabi e monitorizat de două echipe mari, care vor să-l transfere la finalul sezonului. Jucător ca Torje nu are şi n-a avut Dinamo de la Pîrcălab încoace!", a zis impresarul său, Cristea Opria.

Salariu în dolari

Şefii ştiu de interesul cîtorva cluburi pentru Torje, însă n-ar vrea să-l piardă din vară, mai ales că şi în iarnă au refuzat o ofertă de 2,5 milioane de euro. Conducătorii se gîndesc să-i mărească salariul anual al mijlocaşului de 20 de ani, cifrat acum la doar 120.000 de dolari. Acţionarii sînt dispuşi să-i ofere jucătorului 150.000 de euro pe sezon, plus bonusuri pentru a-l convinge să nu plece.

4 milioane de euro este suma pe care o vrea Dinamo în schimbul lui Torje, dublu decît a plătit pentru achiziţionarea sa de la Poli Timişoara

3 goluri şi 5 pase decisive a reuşit Torje pentru Dinamo în acest sezon, în Liga I, în 22 de partide

Gabi Torje e curtat insistent de formaţii din afară, iar şefii doresc să-i mărească salariul din vară pentru a nu-l pierde

Unul dintre cei mai constanţi jucători ai "cîinilor", Gabriel Torje, ar putea decola din vară spre Occident. "Antrenorul Ţălnar are meritele sale pentru ascensiunea lui Torje, dar băiatul este şi el superprofesionist, iar în vară va pleca sigur la o echipă mare dacă va continua evoluţiile bune din acest sezon. Gabi e monitorizat de două echipe mari, care vor să-l transfere la finalul sezonului. Jucăto

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, prima reacție după desecretizarea documentelor din CSAT: „O disperare masivă a sistemului/ Dreptatea lui Dumnezeu nu coincide cu dreptatea oamenilor”

HotNews acum 25 minute
Călin Georgescu, candidat independent la președinție, a afirmat că documentele desecretizate de către președintele Iohannis cu privire la modul în care i s-a promovat candidatura pe rețelele sociale, ar arăta că „sistemul” este în panică. Același lu

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

UPDATE-Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 23 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, scrie presa franceză. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962, scrie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Elena Lasconi, după desecretizarea datelor prezentate în CSAT privind campania lui Georgescu: Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei/ Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum

News.ro acum 42 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 3 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°