Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveşti orientale în Satu Mare

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Cel mai vechi conac din România, locuit neîntrerupt de peste patru secole, se află în comuna Pir din judeţul Satu Mare. Pirul este o comună mică aşezată în sudul judeţului Satu Mare, dar care, pe vremuri, a fost o aşezare importantă din punct de vedere strategic. Localitatea Pir este atestată documentar încă din 1205. Dintre familiile de nobili care au deţinut domeniile cele mai importante în sat se remarcă familiile Lorantffy, Daraczi şi Ibrányi. Aceştia din urmă, prin Mihaly Ibrany, probabil fiul marelui vizir Ibrahim de la Oradea, au construit în 1594 conacul care există şi astăzi. În Evul Mediu, după ce Ungaria a devenit paşalâc turcesc, şi o serie de teritorii de la marginea Transilvaniei au devenit raiale otomane, iar printre acestea s-a numărat şi Oradea.

Potrivit unei legende locale, tânărul vizir s-ar fi îndrăgostit de o fată de creştini şi, de dragul ei, a părăsit cetatea Oradiei şi s-a aşezat la Pir unde şi-a construit conacul. Tot din acelaşi motiv s-a şi creştinat, apoi a luat numele de Ibrany. Membrii familiei lui îşi dorm somnul de veci într-o criptă din secolul al XVII-lea, aflată sub biserica reformată din localitate. Castelul a trecut apoi în proprietatea lui Miklos Tarczali, vicecomitele Sălajului. În 1918, Geza Laszlofi Eordogh şi soţia sa au cumpărat curia, adică curtea întărită, de la moştenitorii familiei Tarczali. După venirea la putere a comuniştilor, aici au fost găzduiţi o scurtă vreme nişte tractorişti, iar în anul 1960 a fost cedată din nou proprietarilor. Astăzi, în conac mai locuieşte Magdalena Eordogh, ultima descendentă a familiei. "Conacul este locuit de patru secole", spune cu mândrie Magdalena Eordogh.

Şemineul are peste 400 de ani

Conacul se află în curs de renovare. Zidurile groase, uşi de fier cu cinci închizătoare, beciuri adânci şi lungi ca nişte hrube, precum şi un şemineu de aceeaşi vâstă cu casa stau măr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”. „Acest premiu este și pentru mama mea”

Adevarul acum 58 minute
Sebastian Stan, actorul de origine română, a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 82-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun actor într-un film de comedie/musical.

6 ianuarie 2025, Boboteaza. Tradiții și obiceiuri în Romania

HotNews acum 45 minute
„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”. Puține zile din an au așa de multe semnificații și sunt însoțite de nenumărate credințe și superstiții

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 10 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 8 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°