Un simpatic batranel francez, pe care l-am plimbat zilele astea prin jumatate de Romanie, ma intreba, fascinat si socat in acelasi timp, de ce exista atat de de multe vulcanizari pe marginea drumului. Je ne sais pas… Le remarcasem si eu pana acum, ma surprinsesera si pe mine numarul lor mare, dar niciodata nu m-am intrebat de ce dracu exista atat de multe vulcanizari intr-o tara fara drumuri.
Un prim raspuns vine chiar de aici – lipsa drumurilor sau asfaltul dintre gaurile, gropile si denivelarile uriase care formeaza de fapt masa soselelor transforma cauciucurile masinilor in niste zdrente, deci marfa numai buna pentru vulcanizarile care au acaparat marginile fiecarui oras din tara. Si nu numai. Intalnesti vulcanizari si in centrul oraselor, in cartiere linistite, in zone de fite – peste tot rasufla ca niste ciuperci murdare vulcanizarile patriei, vulcanizarile noastre de toate zilele.
Ar trebui sa ma opresc aici, cine stie si a vazut cate ceva din restul lumii normale si civilizate ar intelege deja. Si-ar aduce aminte ca o plimbare pe oriunde aiurea prin Europa nu i-ar scoate in cale astfel de piesaje sordide. Imaginea acelor maghernite murdare, semi-darapanate, care incolacesc orasele si se revarsa aproape pana in drum spune multe despre modul si directia in care se dezvolta aceasta tara. Un detaliu caruia nu i-am acordat niciodata atentie, dar care exprima atat de bine ce intelegem noi prin dezvoltare economica.
Ca intr-o comedie proasta, imi imaginez ca nu suntem foarte departe de punctul in care vulcanizarile, service-urile auto si spalatoriile vor deveni motorul economiei romanesti. Nu m-ar mira ziua in care vom ajunge sa constatam tristetea asta. Pana sa imi aduc aminte de remarca francezului despre vulcanizarile noastre, as fi vrut sa va povestesc despre ilegalitatea pe care o exercita autoritatile locale zi de zi, ora de ora, atunci cand
