Despre ”Viața unui om singur”, de Adrian Marino, am scris deja că este una esențială pentru cultura contemporană. Dacă nu am reușit să vă conving eu, poate reușește Liviu Antonesei:

”Mai întîi, a apărut „scandalul” legat de memoriile regretatului Adrian Marino, apoi au apărut şi memoriile ca atare, sub titlul Viaţa unui om singur. Am citit zeci, în momentul „scandalului”, sute de articole, postări şi comentarii pe bloguri şi reacţii ofuscate. Sigur, trebuie să recunosc că editura Polirom a aplicat o excelentă strategie de marketing. A „scăpat” către presă, înaintea lansării cărţii, scurte fragmente elocvente din carte, iar comentatorii şi unele dintre „personaje” s-au repezit ca nişte ulii să facă praf cartea, însă cumva preventiv, înainte ca volumul să apară în întregul său! De ce s-a întîmplat aşa, de unde această reacţie mai degrabă de natură „sanitară” decît literară? Din mai multe „motive” – Adrian Marino ar fi procedat precum Procopius din Cesareea, scriindu-şi memoriile cu altă cerneală; Marino ar fi fost laş nepublicîndu-şi cartea în timpul vieţii, ci la un interval de cinci ani de la petrecerea sa dintre noi; memoriile sînt subiective, iar intenţia lor este un fel de „răzbunare” postumă; în fine, prin scrierea sa, autorul lezează, cutremură soclurile statuilor „marilor valori” ale culturii româneşti contemporane. Nici o problemă, nimeni nu citise încă volumul, unii nu citiseră nici măcar extrasele din presă, dar toţi s-au repezit să-l execute, dorind parcă să confirme una din judecăţile memorialistului, pe cea privind tradiţia culturii după ureche la intelectualii români, şi nu neapărat dintre cei mai puţini înzestraţi! Editura a aruncat nada, iar „peştii” au înghiţit pe nemestecate! Am respins în momentul „scandalului”, răspunzînd sumar la ancheta despre literatura memorialistică a unei reviste cultuale, majoritatea acuzelor, bizuindu-mă pe ceea c