Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucăriile şi cărţile de bucate au susţinut vânzările Diverta de Paşte

Publicat in Curierul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Chiar dacă obiceiurile de consum sunt îndreptate spre alte domenii, retailerul afirmă că va consemna un avans uşor al vânzărilor

Această majorare va fi susţinută de jucării, de cărţile de gastronomie şi de gama media

În 2010, compania vrea afaceri mai mari cu 15%, având în vedere începutul optimist al acestui an

Diverta estima înaintea sărbătorilor pascale că în această perioadă va consemna un avans uşor al vânzărilor, chiar dacă obiceiurile de consum pentru această sărbătoare nu sunt îndreptate spre acest domeniu de consum. Această creştere este susţinută, în special, de cărţile de gastronomie şi de produsele pentru copii. De asemenea, compania preconizează că şi gama de media va aduce o majorare a vânzărilor.

Creşteri pe gama de media

"Chiar dacă obiceiurile de consum pentru acest tip de sărbătoare sunt focusate spre alte domenii de consum (food şi fashion retail), estimăm că vom înregistra o uşoară creştere deoarece Sărbătorile de Paşte înseamnă pentru toată lumea o sărbătoare petrecută alături de cei dragi, iar cadourile sunt o modalitate de a exprima sentimente şi ataşament", au declarat, pentru Curierul Naţional, reprezentanţi ai retailerului.

Totodată, aceştia ne-au mai declarat că estimează în această perioadă o vandabilitate foarte bună pentru cărţile de gastronomie şi produsele destinate copiilor (jucăriile şi cărţile).

"În acelaşi timp, considerăm că vom înregistra vânzări în creştere şi pe gama de media (muzică, film, jocuri) ca şi destinaţie de cadou", potrivit oficialilor companiei.

Reduceri la produsele pentru copii

Pentru a susţine vânzările, Diverta a hotărât să ofere şi reduceri pentru anumite produse. "Produse din gama de jucării cu reduceri începând de la 10% până la 60% pentru iepuraşul de Paşte, sau pachete de Paşte pentru copii formate din cărţi şi jucării cadou",

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia de guvernare se adună azi pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Iese fum alb?

Mediafax acum 13 minute
După ce nu s-au înţeles asupra datei de organizare a celor două scrutinuri, liderii PSD şi PNL se reunesc joi să se pună de acord asupra calendarului electoral. Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partide

Bacalaureat 2024. Absolvenții de liceu susțin azi ultima probă scrisă a examenului

HotNews acum 59 minute
Ultima probă scrisă de la Bacalaureat 2024 este programată joi, 4 iulie. Examenul începe la ora 09:00, iar elevii au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Examenul de bacalaureat 2024 se termină joi, cu ultima probă scrisă, cea la aleg

FCSB şi Corvinul Hunedoara luptă pentru Supercupa României. Unde are loc meciul şi cine arbitrează

News.ro acum 47 minute
FCSB, campioana României, şi Corvinul Hunedoara, câştigătoarea Cupei României, luptă, joi, pentru Supercupa României. Meciul se va disputa pe stadionul Steaua, de la ora 20.00. FCSB joacă pentru a 13-a oară în Supercupa României şi a câştigat trofeu

A fost descoperită cea mai veche pictură rupestră din lume care înfăţişează oameni şi porci

News.ro acum 31 minute
Cel mai vechi exemplu de artă rupestră figurativă a fost descoperit în insula indoneziană Sulawesi de oamenii de ştiinţă australieni şi indonezieni. Pictura reprezentând un porc sălbatic şi trei figuri asemănătoare oamenilor are o vechime de cel puţ

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 11 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Israelul a aproba confiscarea a 1270 hectare de terenuri în Cisiordania ocupată

G4Media acum 11 ore
Israelul a aprobat confiscarea a 1.270 hectare (13 km2) de terenuri în Cisiordania ocupată, cea mai importantă confiscare de terenuri din ultimele trei decenii în teritoriul palestinian, a informat organizaţia israeliană Pacea Acum, transmit dpa şi

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 10 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 4 iulie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 4 iulie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 7 iulie 2024. La tragerile loto de duminică, 30 iunie 2024, Loteria Română a acorda

Rusia este pregătită să furnizeze gaze Europei prin Ucraina şi după 2024

News.ro acum o ora
Rusia este pregătită să continue aprovizionarea cu gaze a Europei prin Ucraina după expirarea actualului acord de tranzit, la sfârşitul anului 2024, au informat miercuri agenţiile de presă de stat ruse, citându-l pe viceprim-ministrul Alexander Nova

Horoscop 4 iulie 2024. ZODIA care face compromisuri în relație

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de joi, 4 iulie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, cât și pentru ascendent. Discuțiile cu cei din familie pot deveni o sursă de inspirație pentru anumite schimbări a căror necesitate ai intuit-o

Vremea

București
acum

18°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°