Vreo 300 de judecători s-au ridicat împotriva sistemului actual de promovări în funcţii. Toată treaba a părut a nu interesa pe nimeni. Ba, mai mult, s-au găsit şi câteva voci - unele voalate când apăreau şi numele în dreptul lor, altele violente sub anonimat - care au identificat şi motivul protestului magistraţilor: nişte frustraţi.
Câţiva agenţi de circulaţie, de la Direcţia din Sibiu, au acuzat un sistem ilegal de trasare de sarcini de serviciu: 10 amenzi pe zi. Cazul a devenit naţional, fiind mediatizat intens. Degeaba! Am fost imediat asiguraţi că nu-i adevărat, iar indivizii care nu-şi văd de treabă sunt băgaţi într-un sindicat care n-are ce face şi tulbură apele.
Marius Oprea a fost demis de la CNSAS, după o activitate prodigioasă, dar deranjantă. El chiar a furnizat dovezi clare ale crimelor comunismului şi cineva trebuia să răspundă în faţa legii. În plus, am fost puşi în situaţia nebunească de a alege între Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu. Oricum, din toată tărăşenia, Marius Oprea a fost acuzat că este un - oare ce? - frustrat, normal.
Dacă am avea ambiţia de a continua cu exemplele, am tot tipări cărţi fără speranţa de a epuiza subiectul şi fără speranţa că le va citi cineva.
Aşadar, oricine militează pentru idioţenii ca "ţară", "lege", "moralitate", "etică" etc este sortit etichetei de frustrat şi hărăzit ridicolului public.
Nu întâmplător, la nivelul mentalului colectiv, cel care "ridică probleme" sau nu negociază cu impostura este asimilat "nemulţumitului", individului căruia nu i-a "ieşit" ceva. Documentarele care se făceau prin anii 1993-1995 scoteau la iveală percepţii aberante: cei care suprapopulaseră închisorile comuniste erau bănuiţi că, într-un fel sau altul, tot au făcut ei "ceva", altfel n-ar fi fost închişi şi torturaţi; cei care au mers la revoluţie şi au murit în numele libertăţii au lupt
