Nu ştiu vouă cum v-au fost Sărbătorile de Paşte, dar eu am scăpat cu bine. În toată nebunia asta de Paşte, am stat trează sâmbătă seara şi am fost la Înviere, cu frică, ce-i drept. Cu această ocazie am aflat că nu se mai fac trei ture de biserică, cum ştiam eu de când eram mică, ci una. Am aflat că nesimţirea aruncă cu praf în toate colţurile, chiar şi la slujba de Înviere. Să vă povestesc despre tinerii ce mâncau seminţe în dreptul meu, în timp ce-şi adunau paşii pentru amărâta tură de Biserică? Cei ce-şi împleticeau picioarele, turmentaţi, în spatele meu, din cauză că au exagerat cu sfântul vin? Despre cei care-şi lăsau intenţionat telefoanele să sune, cu ultimul hit al lui Guţă, în timpul slujbei? Sau despre cei ce-şi făceau cruce cu ţigara-n mână, la un pas de a-şi arde frunţile? Am renunţat până şi la păhărelul cu „Paşte” cu frică de oamenii ce se-mbulzeau mai ceva ca la ajutoare sociale. Nu ştiu dacă toată treaba cu „Învierea” a durat mai mult de jumătate de oră pentru că, atentă la detaliile ce mă-nţepau în ochi mai-mai să-mi stingă lumânarea, parcă aş fi stat de o veşnicie înăuntru/în faţa sau în jurul sfântului locaş.

După slujba de Înviere, majoritatea tinerilor s-au îndreptat spre cluburi şi discoteci cu tot cu paharul în care au luat „Paşte” că doar un pahar de vin în plus nu strică la nimeni. Eu m-am îndreptat cuminte şi sătulă de „praful iritant” spre casă. Nici friptura de miel nu mi-a căzut bine, printre zecile de mesaje de Paşte care mi-au invadat telefonul şi mail-ul, unul suna ceva de genul: „Îi blestem pe toţi cei care pun în gură carne de miel. Uitaţi-vă înainte în ochii micuţului animal. Vă doresc la toţi să simţiţi ce simte el, etc.” Luni dimineaţa m-am trezit cu „stropitorii” la uşă. Le-am deschis destul de încrezătoare pentru a mă trezi mai apoi cu o imensă pată albă pe tricoul proaspăt parfumat cu „Rexona – deodorantul numă