Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că homosexualii se simt la ei acasă pe străzile din New York, dar acest adevăr e pus cel mai bine în cuvinte de Bette Bourne, protagonistul celui mai emoţionant show pe care l-am văzut în această primăvară – A life in three acts (O viaţă în trei acte) la St. Anne’s Warehouse în Brooklyn: „Mergeam pe stradă cu pălăria mea supraetajată de mătase roşie, cu ruj pe buze şi toate cele, cînd am trecut pe lîngă un grup de doamne. Una a exclamat «Frumoasă pălărie!», iar alta mi-a spus, în secret, «Am şi eu una verde». Vă spun, iubesc New York-ul!“ – a adăugat Bette în rîsetele generale. Spectatorii de la St. Anne’s Warehouse l-au „iubit“ şi ei pe Bette, unul dintre puţinii actori britanici care au avut curajul nu numai să-şi recunoască orientarea sexuală, ci şi să facă un spectacol din ea, devenind o drag queen (persoană de sex masculin care se îmbracă şi se comportă ca o femeie, adesea în scopuri performative, de aceea exagerînd adeseori în mod comic elementele de machiaj şi costumaţie).

Curajul n-a venit însă de la început. În prima parte din viaţa lui (primul act), Bette (născut Peter Bourne, pe 22 septembrie 1939) juca în spectacole roluri istorice, care i se potriveau foarte bine, sau roluri de „domni bine“, deşi ştia că este „altfel“. Spre sfîrşitul anilor ’60, cînd „the summer of love“ se apropia vertiginos, tînărul actor a renunţat la scenă şi s-a mutat cu un grup de prieteni, cu toţii gay. Se costumau în „regine“ şi petreceau, aveau mici slujbe din care întreţineau gospodăria în comun şi se luptau cu prejudecăţile. Într-o zi, una dintre „regine“ a primit vizita mamei ei bătrîne care, văzînd-o complet costumată şi machiată, a întrebat, după un timp în care a purtat o conversaţie ce făcea abstracţie de evidenţă: „Asta e teatru, nu-i aşa?“. Dar nu, nu era teatru, era viaţă, adică partea a doua (actul al doilea) al vieţi