Mai ales vara. Mai ales cînd vii din altă Europă şi oraşul te pălmuieşte, fără fineţuri, cu cele mai contradictorii miresme şi miasme. Jap-jap! Una după alta, fără contenire, scatoalca olfactivă te lasă uşor confuzat, cu o vagă durere de cap şi cu nostalgii după salata de vinete a mamei la o simplă traversare de la periferie spre centru. Împletite, tocanele bătăioase, cu ceapă iute de la ferestrele larg deschise ale bucătăriilor din blocuri şi apoi mustind adînc prin părul şi hainele gospodinelor din metrou. În partea din faţă a tramvaiului 28, în care s-a strîns un grup de pensionari fără a se cunoaşte unul pe celălalt, dar aflat, evident, într-o legătură intimă a aceloraşi şifoniere muncitoreşti de ani ’50-’60 cu hainele „bune“ naftalinate, o încrengătură umană aidoma-mirositoare adunată instinctiv sub semnul recunoaşterii crengilor de salcie (şi, mai nou, palmier), într-o zi ploioasă de Florii. În grup, o băbuţă gureşă, sprintenă ca o pasăre mică, vorbea de iubirea de semeni printre cîteva cioturi de dinţi, aruncînd priviri repezi şi căutînd încuviinţare de la un popă aşezat cu două scaune mai în faţă. Băbuţa mirosea a metal umed şi, desigur, a naftalină. Popa, aşezat cu două scaune mai în faţă, o pune la punct violent şi-i zice ceva de „sminteala“ care vine cu iubirea necondiţionată: „omosecsualii ăia“, zice popa. Popa, cu o codiţă alb-gălbuie sub potcap, mirosea a pupături de mîini şi a anteriu neaerisit.

În apărarea bătrînei, sare un unchieş aghesmuit-gata catalogat, de regulă, drept „boschetar“ în eternul palton iarnă-vară. Nu vreţi să ştiţi cum mirosea unchieşul. Şi cu toţii, împreună, împleteau un halou de mirosuri, o bucată de suflet a mahalalei Bucureştilor. Un alt suflet urban înmiresmat bîntuie zona care începe cu Hala Traian, Avram Iancu şi Austrului pînă mai dincolo, spre Mîntuleasa din cărţi. Din curţi interioare insalubre ale unor case odin