Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a avut noroc la tragerea la sorţi a semifinalelor

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Finanţatorul Stelei, Constantin Cazacu, spune că echipa sa are doar 30 la sută şanse de calificare în finală. Vicecampioana României a picat în semifinale cu adversarul pe care şi l-a dorit: Fraikin Granollers, locul 8 în campionatul Spaniei

Steaua Bucureşti şi-a aflat ieri, în urma tragerii la sorţi de la Viena, adversara din semifinalele Cupei Cupelor. Exact cum şi-au dorit, "militarii" vor da piept cu spaniolii de la Fraikin Granollers. "Cum se spune la voi, în România, din trei rele am nimerit-o pe cea mai puţin rea. Mai bine cu Granollers decît cu Portland San Antonio sau Gummersbach", a declarat antrenorul sîrb al Stelei, Bozo Rudici.

La primul său sezon pe banca Stelei, Rudici crede că ambiţia şi determinarea elevilor săi au fost hotărîtoare pentru calificare. "În campionat am clacat şi am pierdut bătălia cu Constanţa şi Reşiţa. De aceea, băieţii s-au axat doar pe Cupa Cupelor". Rudici spune că Granollers, chiar dacă e pe locul 8 în campionatul iberic, porneşte drept favorită. "Din păcate, noi nu avem linie de la nouă metri. Şania a plecat, Mazilu, Perţa şi Dinescu sînt accidentaţi. Sînt pierderi grele, pe care le-am depăşit bine pînă acum. Ar fi ceva fantastic să trecem de Granollers", a încheiat Rudici.

"Regret că l-am lăsat pe Şania să plece!"

Fără bani, cu restanţe financiare la jucători, la începutul actualului sezon, Steaua a fost aproape de colaps. Finanţatorul Constantin Cazacu a ameninţat că se retrage, dar în cele din urmă s-a răzgîndit. Acum e foarte mulţumit. "Băieţii au jucat cu inima, au pus mult suflet şi asta s-a văzut. Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor în condiţiile în care avem o echipă mai slabă decît în sezonul trecut", a declarat Cazacu.

"Am avut mari probleme financiare, criza ne-a lovit şi pe noi, dar, din fericire, pînă la urmă le-am rezolvat. Băieţii au accept

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°