Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la 7 aprilie 2009. Slujitorii dictaturii ­ în funcţii

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Astăzi se împlineşte un an de la protestele violente de la 7 aprilie 2009 soldate cu decese şi cu devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova. Până acum a ajuns în penitenciar o singură persoană. Este vorba despre un protestatar care luase atunci, din cantina Legislativului, câteva farfurii. Provocatorii care au aruncat cu pietre, dar şi poliţiştii care au intervenit în forţă în acea noapte, iar ulterior i-au maltratat pe tineri în comisariatele de poliţie sunt în libertate.

Acum un an, la 7 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău a avut loc o acţiune de protest organizată de tineri împotriva rezultatului scrutinului parlamentar de la 5 aprilie, care a scos învingător Partidul Comuniştilor. Deoarece mass-media erau controlate aproape în totalitate de guvernarea comunistă, tinerii s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare din reţeaua internet. "Dacă nu ai votat pentru PCRM ­ ia o lumânare şi ieşi în stradă!!! Ne vedem la ora 18:00, la monumental lui Ştefan cel Mare!". Pe fondul senzaţiei că alegerile au fost fraudate masiv în favoarea comuniştilor, la 6 aprilie, dimineaţa, tinerii şi-au transmis acest mesaj pe toate căile posibile, inclusiv prin SMS. A doua zi a avut loc pogromul. Peste o sută de provocatori mascaţi au fost infiltraţi în mulţimea de protestatari paşnici adunaţi în centrul Chişinăului la ceea ce ei au numit "zi de doliu naţional". Protestul a fost deturnat! În timpul zilei, poliţia a intervenit haotic, provocând mulţimea. În consecinţă, clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului au fost devastate. Pe clădirea Preşedinţiei a fost arborat tricolorul românesc, iar aceasta i-a servit temei ex-preşedintelui comunist, Vladimir Voronin, să acuze România şi opoziţia de atunci din Republica Moldova de tentativă de lovitură de stat. Ambasadorul României a fost expulzat, iar Moldova şi-a închis hota

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă regulă pentru românii care cer viză pentru Statele Unite intră în vigoare din 7 aprilie

HotNews acum o ora
Românii care vor să meargă în Statele Unite și care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a dovedi că au folosit același formular de cerere la programarea interviului. Modificar

Elena Lasconi, despre propunerea lui Nicușor Dan privind retragerea din cursă: „Eu nu o să cedez. O să mă duc la toate dezbaterile”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a declarat într-o emisiune că ar fi dispus să negocieze intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, pentru a evita o finală între George Simion și Victor Ponta. Elena Lasconi, candidata USR la preș

Specialiştii au stabilit că plicurile primite de patru instituţii din Bucureşti nu contineau substanţe periculoase

News.ro acum o ora
Anchetatorii au stabilit că plicurile primite în urmă cu o zi de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române nu conţineau substanţe periculoase. ”La data de 1

VIDEO Rușii și-au bombardat un baraj din regiunea Belgorod pentru a opri înaintarea armatei ucrainene

HotNews acum o ora
Rusia pare să-și fi distrus singură un baraj cu o bombă aeriană de mare putere în regiunea Belgorod, unde armata ucraineană a trecut granița și a ocupat o mică porțiune de teritoriu, potrivit unor observatori militari citați miercuri de agenția DPA

Porc mistreț în parcul central din Otopeni. Autoritățile au transmis mesaj RO-ALERT: „Nu încercați să vă fotografiați cu el”

HotNews acum 2 ore
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit miercuri după-amiază un mesaj RO-ALERT, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş. Persoanele aflate în Otopeni au fost informate, prin intermediul mesajului, că

TikTok dezvăluie rețeaua de conturi false folosite în campania electorală din 2024

Mediafax acum 2 ore
Deși anchetele procurorilor vizează în acest moment doar sprijinul presupus ilegal primit de Georgescu, raportul TikTok sugerează că și AUR ar fi beneficiat de aceste tactici, scrie Gândul. Gigantul chinez a eliminat 27.217 conturi care făceau parte

Țările NATO au promis Ucrainei sprijin militar de peste 20 de miliarde euro. "Amenințarea Rusiei vizează nu doar Ucraina ci și restul lumii", avertizează Mark Rutte

Ziare.com acum 30 minute
Țările aliate au promis deja, în primele trei luni ale acestui an, sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și vor susține în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o conf

Nicușor Dan spune că niciodată nu i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din competiția prezidențială din noiembrie

G4Media acum 20 minute
Într-o intervenție la B1Tv, Nicușor Dan neagă vehement că i-ar fi cerut vreodată Elenei Lasconi să se retragă din cursa alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, 2024. Reacția sa vine după ce lidera USR – candidată la președinția României – a spus

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

UCM Reşiţa a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti

News.ro acum 3 ore
UCM Reşiţa, companie care fabrică hidroagregate şi echipamente hidromecanice, a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, arată un anunţ transmis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). ”UCM Reşiţa SA informează publicul

Vremea

București
acum

14°
mie.

9°/16°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

6°/17°