ATV-ul avea doar 300 de kilometri parcurși, fiind fabricat în 2010.
Ieri după-amiază, polițiștii de frontieră l-au oprit în trafic pe L.Ionuț, de 25 de ani, din Severin. Tânărul conducea un ATV și se îndrepta spre ieșirea din oraș. În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că ATV-ul avea contactul forțat și spart, pornirea fiind făcută pe direct. În plus, tânărul care îl conducea nu a putut prezenta niciun document care să ateste faptul că el este proprietarul ATV-ului.
În urma cercetărilor ulterioare, polițiștii de frontieră au stabilit că ATV-ul e fabricat în 2010, are 300 de kilometri parcurși și a fost declarat furat anul acesta, pe 27 martie, din localitatea Livorno, Italia.
Tânărul s-a ales cu dosar penal și va fi cercetat pentru infracțiunea de furt, urmând ca ATV-ul să fie predat proprietarului.
În perioada următoare, polițiștii de frontieră vor continua acțiunile de combatere a traficului internațional de autoturisme furate.