Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii, primii din lume care văd „Date night”

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 8 aprilie 2010 ·

Publicul dintâi al filmului american „Date night” (Întâlnire cu surprize) va fi compus din braşoveni. Astfel, braşovenii vor avea ocazia, astăzi, de la ora 16.45, la Cinema „Cityplex”, să vadă în avanpremieră mondială pelicula americană „Date night”. Asta în timp ce în America şi în restul lumii, filmul va ajunge în cinematografe abia de mâine. „Pentru noi este un eveniment deosebit. Niciodată Braşovul nu a mai găzduit o avanpremieră mondială, o proiecţie a unui film înainte de lansarea oficială. Distribuitorul filmului în România ne-a ales pe noi pentru această avanpremieră pentru că a constatat că din decembrie, de la deschiderea cinematografului nostru, braşovenii au umplut constant cele trei săli, dar şi pentru că la Braşov se află un public bun cunoscător în ale filmului de calitate”, a declarat, ieri, Crina Novac, managerul cinematografului „Cityplex“. Filmul poartă semnătura regizorului Shawn Levy şi este o comedie combinată cu un film de acţiune.

Claire şi Phil Foster formează un cuplu cât se poate de obişnuit a căror viaţă conjugală a devenit o imensă rutină. Ca să mai condimenteze lucrurile, Claire şi Phil au inventat „întâlnirea de sâmbătă seara”, când cei doi merg la film şi apoi la restaurant. O încurcătură cu o rezervare îi face să se dea drept altcineva, iar din acel moment necazurile nu le vor mai da pace. Urmăririle prin tot oraşul şi emoţiile care vin de la capătul (greşit) al unei arme de foc îi vor face pe cei doi să-şi aducă aminte de ce s-au îndrăgostit unul de celălalt. Din distribuţia filmului fac parte: Steve Carell, Tina Fey, Mark Wahlberg, Mila Kuni. Publicul dintâi al filmului american „Date night” (Întâlnire cu surprize) va fi compus din braşoveni. Astfel, braşovenii vor avea ocazia, astăzi, de la ora 16.45, la Cinema „Cityplex”, să vadă în avanpremieră mondială pelicula americană „Date night”. Asta în timp ce în America şi în rest

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 23 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 40 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 54 minute
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Gandul acum 23 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 46 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 25 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°