„Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – TATA – a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la politica Cabinetului Boc de reducere a vârstei de pensionare a mamelor, precizând că taţii şi mamele au aceleaşi drepturi şi obligaţii” anunţă un comunicat de presă citat de agenţia de presă Mediafax.
Reprezentanţii TATA sunt nemulţumiţi, se pare, de intenţia premierului Emil Boc şi a ministrului Muncii, Mihai Şeitan, de a reduce vârsta de pensionare a mamelor şi susţin că mama şi tatăl au drepturi şi obligaţii egale.
După discuţiile cu sindicatele, din luna martie a acestui an, premierul a anunţat că Guvernul poate accepta ca pentru femeile cu doi copii vârsta de pensionare să fie redusă cu un an şi cu doi ani, pentru cele cu mai mult de doi copii.
Nu scriu întâmplător pe această temă. Citind ştirea de mai sus, mi-am adus aminte de vremurile în care femeile erau cele care cereau drepturi egale cu ale bărbaţilor. Uite că roata se învârte. A venit timpul ca bărbaţii să susţină că sunt discriminaţi. Şi nu oricum, sunt discriminaţi în drepturile lor legate de creşterea copiilor şi stresul provocat de această ocupaţie, să recunoaştem, deloc uşoară.
Nu pot să nu zâmbesc în continuare şi să mă gândesc că, odată cu evoluţia tehnicii medicale şi cu ajutorul diverselor operaţii necesare, bărbaţii vor putea avea şi ei copii. Dacă acest lucru unic lăsat de Dumnezeu femeii şi exclusiv ei, nu va mai fi aşa, vom fi egali din toate punctele de vedere? Sau doar bărbaţii vor fi egali cu femeile iar femeile vor trebui în continuare să-şi dovedească aptitudinile?
Ar trebui oare să gândesc că bărbaţilor începe să le fie teamă de femei? E foarte adevărat că ascensiunea femeilor, atât în carieră cât şi în viaţa de familie, a fost foarte rapidă în ultimii 10 ani, dar nu pot crede că sunt bărbaţi care sunt înspăimântaţi d