Marea enciclopedie online încearcă să implice în editarea conţinutului utilizatori din toate categoriile de vârstă. În acelaşi timp, site-ul va adopta o platformă de editare mai accesibila.
Wikipedia a iniţiat o serie de schimbări, care au devenit operaţionale chiar la începutul acestei săptămâni. Miza modificărilor, care vor continua pe parcursul întregului an, este aceea de a stopa declinul înregistrat în ultimii doi ani în privinţa numărului de editori.
Necesitatea unei „restructurări" a devenit evidentă în urma unui studiu realizat de Wikimedia Foundation, potrivit căruia „trei pătrimi dintre actualizări sunt operate de persoane cu vârste mai mici de 25 de ani".
Teama „de a nu strica ceva"
Pe lângă faptul, oarecum alarmant, că cei trei sute de milioane de utilizatori lunari ai enciclopediei mizează pe informaţii editate de tineri fără prea multă experienţă, studiul a mai relevat două aspecte interesante: 80 la sută dintre cei intervievaţi nu au editat niciodată Wikipedia, dar sunt dornici să contribuie, iar persoanele mature, în special cele trecute de 45 de ani, sunt descurajate de complicaţiile tehnice din sistemul de editare şi ezită să opereze modificări de teama „de a nu strica ceva".
Noul design al Wikipedia implică nu doar un nou model e navigare, adaptat standardelor actuale, ci şi un sistem de editare mai fiabil, fără complicaţii tehnice, care să „îmbie" cât mai mulţi editori, din toate categoriile de vârstă.