Vesnicia s-a nascut la sat, afirma Lucian Blaga si avem toate motivele sa credem ca poetul corolei de minuni nu si-ar fi schimbat nici A®n ruptul capului aforismul daca ar mai fi avut zile sa traiasca pentru a vedea dovezile de vesnicie de prin aeroporturile patriei. Desi multi romani nu fac parte dintre cei ce calatoresc saptaminal mii de mile cu avionul si nici dintre membrii clubului „Mile High", merita scoase in evidenta, macar de curiozitate, unele din traditiile aeropurtate ale conationalilor. In primul rind, trebuie puse in lumina calitatea deosebita a serviciilor de pe aeroporturile romanesti, politetea aproape exagerata a angajatilor si habitudinile rafinate ale calatorilor. Cine a vazut aerogari precum „Leonardo Da Vinci" sau „Charles de Gaulle" a remarcat, de buna seama, ca poarta spre cer numita „Aurel Vlaicu" (aka Otopeni) emana ceva din atmosfera intima si prietenoasa a unei maghernite. Aici, in virful de lance al aviatiei comerciale romanesti abia de se gaseste un restaurant unde se poate lua o masa cit de cit decenta iar o cafea costa cit salariul unui profesor pe o saptamina. Adesea, personalul de serviciu se exprima fluent si tare in cea mai de circulatie internationala limba, romana da Dimbovita. Serviciile sint la preturi ireprosabile pentru ca in aeroporturile noastre nimic nu e pe gratis, asa cum se intimpla prin aeroporturile altor tari europene. Dupa ce calatorul a trecut cu bine de verificarea bagajelor si a propriei persoane i se asterne inainte o priveliste rupta, parca, din paradisul secerei si al ciocanului. Intr-o hala, mai multe dughene in care nu se percepe TVA pun in vinzare produse pastrate de pe vremea lui Nea Nelu: stergare, farfurii, linguri de lemn, rachiu in sticle invesmintate cu impletitura. Mai lipsesc prazul, brinza de oaie si cirnatii de Plescoi, care, de altfel, ar face casa buna cu licorile altor case de productie (whisky