Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creanţele statului la agenţii economici, compensate cu datoriile

Publicat in Bursa, vineri 9 aprilie 2010 ·

Senatul a adoptat, ieri, o propunere legislativă care prevede compensarea creanţelor agenţilor economici care prestează lucrări sau servicii finanţate de la bugetul de stat, în baza unor hotărâri de guvern, cu datoriile pe care statul le are faţă de operatori, informează Mediafax

Propunerea legislativă iniţiată de senatorul PNL Cristian Bîgiu a fost adoptată cu 40 de voturi "pentru", 32 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri.

Iniţiatorul a argumentat că propunerea sprijină agenţii economici aflaţi în blocaj financiar, prin compensarea creanţelor către stat, ale sumelor pe care agenţii le datorează bugetului de stat în urma executării unor servicii din fonduri de la bugetul de stat stabilite prin Hotărâri de Guvern.

Cristian Bîrgiu a explicat: "Sunt foarte multe lucrări şi prestări de servicii pe care agenţii economici le-au efectuat în urma unor alocări de la bugetul de stat prin HG, bani care nu au fost plătiţi de un an, doi, poate chiar mai mult. În schimb, agenţilor economici li se percep penalităţi pe creanţele datorate. Este normal să fie o compensare doar pe aceste creanţe datorate în urma acestor lucrări, nu a tuturor creanţelor către stat".

Iniţiativa care modifică şi completează Codul de Procedură Fiscală încearcă să prevină declanşarea procedurii de faliment pentru firmele care nu pot achita penalizările la obligaţiile fiscale percepute pentru sumele nevirate de instituţiile publice în baza serviciilor prestate, sume care însă sunt supuse impozitării.

F.A. Senatul a adoptat, ieri, o propunere legislativă care prevede compensarea creanţelor agenţilor economici care prestează lucrări sau servicii finanţate de la bugetul de stat, în baza unor hotărâri de guvern, cu datoriile pe care statul le are faţă de operatori, informează Mediafax

Propunerea legislativă iniţiată de senatorul PNL Cristian Bîgiu a fost adoptată cu 40 de vo

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°