Cutremurător, dur şi incitant, filmul „Eu când vreau să fluier, fluier" a ajuns în sfârşit şi în cinematografele româneşti. Merită să-l vedeţi, nu pentru că a luat premii, ci pentru că este foarte bun!
Datorită eleganţei unuia dintre producători, Daniel Mitulescu, am avut privilegiul să văd acest film, chiar înainte de proiecţia de la Berlin. Imediat am spus că este unul care va lua premiu. Ceea ce aş fi vrut însă cel mai tare era ca lumea să se ducă să-l şi vadă. În primul weekend, a mers strălucit pentru un film românesc, deşi cinefilii noştri încă ezită şi mai mult vorbesc despre succesele cinematografiei autohtone decât să meargă să le vadă.
Florin Şerban s-a concentrat pe personajul principal, Silviu, interpretat de George Piştereanu care s-a dovedit un actor înnăscut, deşi era încă elev de liceu atunci când a fost selecţionat. Ca să dea mai multă credibilitate poveştii, realizatorul a luat şi deţinuţi adevăraţi aflaţi în penitenciarele pentru minori. A avut grijă să nu-i uite, după marele succes de la Berlin, de unde a plecat cu două premii: Ursul de Argint, respectiv Marele Premiu al Juriului, dar şi cel care poartă numele lui Alfred Bauer, iniţiatorul acum 60 de ani, al Berlinalei. Ei bine, a existat o vizionare înaintea premierei bucureştene la penitenciarul din Craiova! Acolo Florin Şerban ţinuse şi câteva ateliere de teatru şi descoperise care ar fi cei cu adevărat interesaţi să joace, fiind suficient de serioşi, dar şi de talentaţi. Printre ei s-a numărat şi Chilibar Papan, care a apărut pe covorul roşu din capitala germană, ce-i drept, chiar mai la patru ace şi papion decât profesioniştii.
Nu trebuie, însă, uitată nici prezenţa remarcabilă a tinerei studente în realitate la UNATC, Ada Condeescu (un tip de româncă brunetă, cu privire intensă şi gură senzuală, care de-a lungul generaţiilor, însoţeşte istoria celei
