Rromii sătmăreni au petrecut de Ziua Internaţională a Rromilor. Azi, începând cu ora 10, sute de rromi au contribuit la serbare cu diferite spectacole de muzică, dans şi simpozioane, respectiv discuţii libere privind situaţia lor în comunitate.
De la ora 10.00 a avut loc conferinţa pe teme sociale şi discutarea diferitelor probleme, iar de la ora 11.00 un spectacol de dans şi muzică cu elevi de la mai multe şcoli din judeţ.
Cât timp cei mici cântau şi dansau, în curte ţigăncuşele şi bărbaţii au improvizat un spectacol de dans ţigănesc în haine colorate, muzica fiind asigurată de lăutari.
Reprezentanţii mai însemnaţi ai etniei, mai exact cinci doamne şi 5 domni, au defilat în noile rochii şi costume achiziţionate prin Fondul Român de Dezvotlare Socială, un proiect câştigat de ONG-urile din care aceştia fac parte. „Acest proiect ne-a adus 170 milioane lei, bani din care am reuşit să achiziţionăm rochii şi costume pentru 5 femei şi 5 bărbaţi şi instrumente pentru cei 6 lăutari ai comunităţii noastre. Hainele au fost aduse de la Bistriţa-Năsăud deoarece în zona noastră nu am găsit astfel de costume specialc reate rromilor”, spune Vasile Stoica, coordonator proiect. Petrecerea a continuat pe parcursul întregii zile în diferite locaţii din judeţ