Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprişan susţine că nu a fost citat de DNA în cazul senatorului arestat Cătălin Voicu

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan susţine că nu a primit nici o citaţie de la Departamentul Naţional Anticorupţie în cazul Voicu.

Oprişan a declarat reporterilor noştri că nu a primit nici o citaţie în aczul Voicu până acum dar că se va prezenta în faţa fiecarărei instanţe dacă va fi nevoie. "Nu am primit nici o citaţie de la DNA în cazul senatorului Voicu dar dacă voi primi voi merge în faţa instanţei de câte ori este nevoie. Sunt multe intoxicări în presa centrală. Am mai spus că nu am avut nici o discuţie cu Voicu dar se va lămuri totul", a declarat acesta.

Amintim că în urmă cu două zile, presa centrală semnala că procurorii DNA intenţionează să îi citeze ca martori în dosarul senatorului arestat pentru trafic de influenţă, Cătălin Voicu pe preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, vicepreşedinta PSD Dolj, Maria Schutz, pe soţia senatorului PSD, Miron Mitrea dar şi pe preşedintele Senatului Mircea geoană.

În cazul Oprişan, procurorii DNA au decis să emită citaţii în urma publicării unei stenograme ce reda discuţii dintre senatorul Cătălin şi fratele primarului Constanţei, Alexandru Mazăre şi în care Voicu susţinea că ar fi intervenit pe lângă magistraţi să rezolve dosarul în care preşedintele CJ este judecat pentru un prejudiciu de două milioane de euro adus statului.

Dosarul lui Marian Oprişan se află acum la Judecătoria Focşani. Oprişan este judecat pentru fals, uz de fals, utilizare de credite în alte scopuri decât cele pentru care au fost încredinţate şi abuz în serviciu pentru că ar fi plătit lucrări de reparaţii pe 43 de drumuri comunale înainte de alegerile din 2004 acestea nefiind executate.

Preşedintelui CJ Vrancea i se mai impută şi achiziţionarea complexului turistic "Căprioara" din crângul Petreşti, situat la marginea municipiului Focşani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°