Alexandru are 16 ani. Invata la un liceu foarte bun si are o multime de prieteni. Asta pentru ca e mereu vesel si pus pe sotii. Spune el ca se incadreaza doar in tiparul adolescentului obisnuit. Il cunosc de mult, inca de cand el era intr-a VII-a, iar eu paseam pentru prima data intr-o sala de clasa ca profesoara. Cu greu imi vine sa cred ca adolescentul carismatic si istet din fata mea mi-a fost acum 4 ani elev. Nu am uitat nici acum faptul ca era singurul din clasa cu care puteam vorbi numai in engleza (chiar si despre meciurile din Champions League) sau care starnea hohote de ras atunci cand ne asteptam mai putin.
Majoritatea copiilor pe care i-am avut elevi sunt azi adolescenti. Efervescenta, optimismul si idealurile lor te dezarmeaza, facandu-te sa-ti privesti propriile sfaturi ca pe niste povete inutile ce nu-si au locul in lumea lor. Asa gandesc, probabil, multi parinti ce incearca din rasputeri sa tina pasul cu copiii lor adolescenti, cei care sunt pe cale sa cucereasca lumea.
Pentru ei, dar si pentru mine, am vrut sa incerc sa descifrez din tainele lui, ale adolescentului, mai ales intr-ale iubirii.
Si cum in lista mea de mess se regasesc pe putin 50 de adolescenti, am cerut ajutorul catorva. Nu ma hotarasem inca in privinta personajului principal, insa cum fiecare subiect isi alege propriul erou, primul care mi-a raspuns a fost Alexandru.
Ne-am intalnit intr-o dupa amiaza, intr-un parc din apropierea liceului la care invata. Era incantat de idee, dar a tinut sa ma intrebe prima data daca ii va aparea numele in articol. I-am spus ca nu, daca nu vrea, dar sper ca isi va schimba opinia dupa ce il va citi. Dupa cateva secunde a consimtit tacit, spunand doar "pana la ce urma ce o sa fie daca imi apare numele?".
Si am pornit calatoria. Nu m-a intrebat niciun moment de ce vreau sa scriu despre ei sau despre un asemenea subiect. Aveam
