Când nu e la bucătărie, printre oale cu mâncare pe care le pregăteşte pentru colegii luptători, plutonierul major Viorel Turcu (37 de ani) e la sala de forţă, unde ridică sute de kilograme.
Jandarmul, fost campion la lupte libere, îşi răsfaţă de câţiva ani camarazii cu bucate gătite după reţete tradiţionale româneşti. Dacă înainte de Revoluţie Viorel dădea de pământ cu adversarii în încleştări sportive, după 1990, a învăţat, în casa părintească, îndrumat de mamă, să gătească.
A învăţat să gătească şi de la un chinez
Faptul că s-a specializat şi, în timp, a ajuns să le prepare celor dragi mâncăruri care de care mai gustoase l-a făcut pe subofiţer să urmeze o carieră în arta culinară. În 1994, a intrat în Jandarmerie şi a trecut direct la cratiţă. De atunci, preparatele pe care le-a gătit ani la rând, vreo 16, au fost gustate şi apreciate de mii de jandarmi. Ca să nu-şi piardă condiţia fizică în faţa aragazului, după ce îi hrăneşte pe luptători, Viorel pune în cui halatul alb şi boneta şi îmbracă uniforma de intervenţie. “Am învăţat în timp să gătesc tot ceea ce mâncăm noi, românii, indiferent de regiune. Am avut chiar ocazia să fac schimb de experienţă cu un bucătar chinez, care mi-a dezvăluit câteva dintre secretele culinare ale asiaticilor”, ne-a declarat plutonierul major Viorel Turcu.
El meştereşte avioane şi jeep-uri din hârtie
Saşa Ungureanu (35 de ani), plutonier la Jandarmeria Bucureşti, meştereşte cu migală jucării din materiale reciclabile. Bucăţi de hârtie, resturi de plastic, pastă de pix, pe toate le foloseşte pentru a construi avioane, bărci şi jeep-uri. “Aş vrea să-i învăţ şi pe micuţii de la casele de copii din sectorul 4, acolo unde lucrează soţia mea, să facă machete”, ne-a spus jandarmul.