Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O petiţie le-a salvat drumul

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

Compania de Autostrăzi a început lucrările de peticire a DN1C, după ce localnicii au trimis o petiţie cu 3.000 de semnături. Oamenii din cele şase comune riverane drumului naţional au ameninţat că blochează drumul dacă nu va fi reparat.

Aproape 3.000 de oameni din şase comune de lângă graniţa cu Ucraina au reuşit, prin intermediul unei petiţii, să sensibilizeze Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi cu privire la strarea dezastruoasă a drumului naţional DN1C Livada – Halmeu. După ce oamenii au ameninţat, în urmă cu o lună, că blochează accesul pe tronsonul respectiv, Compania a început deja să peticească unele porţiuni între Turulung şi Halmeu.

„Situaţia drumului este dezastruoasă, iar oamenii din comuna Turulung, porţiunea cu cele mai multe probleme, ne-au sărit în cap, acuzându-ne că primăria este vinovată pentru modul în care arată drumul respectiv. Atunci ne-am gândit să facem o petiţie, pe care am trimis-o Ministerului Transporturilor, la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, ameninţând cu blocarea drumului în condiţiile în care nu se iau măsuri“, a declarat Savel Gabor, unul dintre iniţiatorii petiţiei.

Oamenii sunt în continuare nemulţumiţi. „Vor să ne închidă gura cu aceste peticeli. Nu se poate circula nici cu tractorul, casele deja crapă. Dacă nu se lua nici această măsură, blocam accesul“, a declarat Micloş Mezei, de 37 de ani, un alt localnci din Turulung.

Cele şase comune au 30.000 de oameni, dar, pe lângă aceştia, drumul este folosit de alţi 30.000 de şoferi care tranzitează zilnic comunele Turulung şi Halmeu, în drum spre vama cu Ucraina.

Fonduri insuficiente

În data de 1 aprilie 2010, primăriile din cele şase localităţi de pe traseul drumului, Batarci, Halmeu, Porumbeşti, Tarna Mare, Turţ şi Halmeu, au primit un răspuns de la Compania Naţională de Auto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 55 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 56 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°