Companiile au anunţat că vor forma o alianţă prin care vor împărţi costurile şi vor dezvolta noi autovehicule
Parteneriatul va ajuta cele trei grupuri să economisească un total de 4 miliarde euro, în următorii 5 ani
Cei trei constructori auto vor putea astfel să concureze cu Toyota şi Volkswagen
Constructorii auto Daimler, Renault şi Nissan au anunţat ieri că vor forma o alianţă prin care să împartă costurile de producţie şi să dezvolte noi autovehicule, informează Bloomberg. Astfel, cele trei companii vor face un schimb de acţiuni, prin care Daimler va lua câte o participaţie de 3,1%, estimată la 1,17 miliarde euro, la Renault şi Nissan. În acelaşi timp, Renault şi Nissan vor primi câte o participaţie de 1,55% din constructorul german.
Totodată, participaţia Renault la Nissan se va reduce de la 44,3% la 43,2%.
Alianţa va fi prezidată de Ghosn şi Zetsche
Alianţa va fi condusă de un comitet strategic format din 12 persoane şi prezidat de directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, şi de şeful Daimler, Dieter Zetsche. Acest parteneriat va ajuta cele trei grupuri să economisească un total de 4 miliarde euro, în următorii 5 ani, adică 2 miliarde de euro pentru Daimler şi alte 2 miliarde de euro pentru Renault-Nissan. "Analiza noastră porneşte de la nişte premise conservatoare. Dacă va exista o surpriză, va fi una pozitivă", a declarat Carlos Ghosn, făcând referire la reducerile de costuri.
Prin această alianţă, vânzările Volkswagen din 2009 au fost depăşite
În timp ce cei trei constructori auto vor rămâne independenţi, alianţa va oferi posibilitatea să concureze cu cel mai mare producător de maşini din lume. Vânzările cumulate ale celor trei companii din 2009 sunt de 6,7 milioane de autovehicule. "Prin această alianţă, vânzările de 6,3 milioane maşini ale Volkswagen sunt depăşite"