Nici bine n-a apucat să pipăie plasticul tronului PDL Brăila, că Titi Dumitriu a îmbrăcat deja armura, şi-a trosnit degetele voiniceşte şi a ieşit în arenă, impulsionat probabil şi de reproşul fostei garde a pedeleilor locali, cum că îi lipseşte feeling-ul profund brăilean (acel feeling magic, esoteric şi, bineînţeles, corect politic, capabil de a ridica poduri şi aeroporturi din piatră seacă, nu-i aşa?).

Prima ţintă a lui Titi Dumitriu? Gheorghe Bunea Stancu. Iritat la culme de faptul că Stancu a declarat zilele trecute că nu vede în persoana lui cea mai bună alegere pentru PDL Brăila, Titi Dumitriu a reacţionat rapid, printr-un "blitzkrieg" bine plasat: "Faptul că şi-a adus aminte de mine mă bucură, reprezintă o recunoaştere a domnului Stancu, mă recunoaşte ca lider politic. Dar dacă domnia sa s-a amestecat până acum în treburile PDL Brăila, de acum înainte nu o va mai face. Nu înţeleg cum vine asta, vorbeşte şi îşi dă cu părerea despre un partid care nu este al lui, asta înseamnă că a avut treabă şi cu PDL Brăila până acum, nu? În plus, vreau să îi aduc aminte domnului Stancu că eu nu sunt gălăţean, sunt brăilean, chiar mai brăilean decât alţii care au avut funcţii de administraţie în acest judeţ".

Până aici totul pare, cum se spune, OK! Titi Dumitriu vrea să se impună în târla politică brăileană pariind pe obşteasca retorică a patriotismului local: drept un politician dotat cu etică, drept un reformist intangibil, drept un justiţiar energic, drept un anti-Stancu etc. Însă rămâne doar o dilemă, care se cere punctată, dată fiind tradiţia urbei: oare în goana lui după putere (Primăria şi CJ-ul în 2012), Titi Dumitriu nu va fi lovit de sindromul Giana, adică nu-i va dispărea brusc orice avânt justiţiar, nu va vegeta într-o abisală nepăsare şi nu se va orienta după cum bate vântul parvenitismului sponsorizat de Stancu? Oare Titi Dumitriu nu va sări şi