Transferul acţiunilor deţinute de Enel la companiile din România către o subsidiară înregistrată în Olanda a fost realizat pentru a eficientiza şi îmbunătăţi organizarea grupului în afara Italiei, au declarat oficialii Enel România, citaţi de Mediafax. "Transferul a fost efectuat în conformitate cu prevederile contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud şi cu acordul acţionarului "Electrica" SA. Astfel, acest transfer nu reduce şi nu schimbă în niciun mod drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul de privatizare", potrivit sursei citate.
Enel Investment Holding a preluat de la Enel SpA 80% din acţiunile Enel România şi câte 64,4% din capitalul Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, adică toate acţiunile deţinute de Enel în urma acordului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. Ulterior, în luna decembrie a anului trecut, Enel Distribuzione SpA a vândut către Enel Investment Holding, pentru 460,1 milioane de euro, restul de 20% din acţiunile Enel România, alături de pachetele majoritare de 51% deţinute la Enel Distribuţie Dobrogea, Enel Distribuţie Banat şi Enel Energie.
F.A. Transferul acţiunilor deţinute de Enel la companiile din România către o subsidiară înregistrată în Olanda a fost realizat pentru a eficientiza şi îmbunătăţi organizarea grupului în afara Italiei, au declarat oficialii Enel România, citaţi de Mediafax. "Transferul a fost efectuat în conformitate cu prevederile contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud şi cu acordul acţionarului "Electrica" SA. Astfel, acest transfer nu reduce şi nu schimbă în niciun mod drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul de privatizare", potrivit sursei citate.
Enel Investment Holding a preluat de la Enel SpA 80% din acţiunile Enel România şi câte 64,4% din capitalul Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, adică toate acţiunile deţinute de Enel