La Craiova, un tânăr golan sare de la volan pentru a-l burduşi cu pumnii pe un bunic care traversa trecerea de pietoni într-un ritm prea lent. În Bucureşti, pasagerul din dreapta unui şofer sare de pe scaun şi sparge geamul unei maşini de salubritate care staţiona în mijlocul circulaţiei deja sufocante. Două cazuri extreme, care reprezintă doar vârful vizibil al unui larg grup de cetăţeni nărăviţi la filozofia „grăbeşte-te în ritmul meu sau te sparg“.

„Nebunia în trafic“: boală sau inconştienţă?

Acest fenomen poate fi explicat dintr-o dublă perspectivă. Suprapopularea excesivă prezentă într-un oraş precum Bucureştiul scade toleranţa individuală în condiţii de stres şi, cu siguranţă, în nici un loc din România nu te poţi simţi mai stresat decât în mijlocul unui blocaj din traficul bucureştean. Există tipuri de personalitate predispuse la explozii necontrolate de violenţă, fără ca frecvenţa acestora să sugereze un tablou patologic. Lipsa cenzurii comportamentale devine în astfel de situaţii o incapacitate structurală a individului, potenţată în acelaşi timp de celălalt factor social care aruncă benzină pe foc.

Din mai multe motive, în ultimii ani autoritatea statului s-a subţiat consistent în România. Atunci când o bună parte din populaţie trăieşte încercând să păcălească feluritele instituţii publice, nu se poate spune că există respect pentru autoritatea statului. Este cazul multor cetăţeni români, care se luptă cu taxele şi birocraţia aberantă emanată din ministere.

Dar cea mai vizibilă şi uşor de întâlnit personificare a autorităţii statale este chiar poliţistul din trafic. Paznicul acestui domeniu public nu beneficiază de acel respect necesar funcţionării relaţiei autoritate-subordonare. Orice dialog între poliţistul rutier şi cetăţean se termină cu invectivele strecurate printre dinţii ultimului la adresa primului. În România este