Bancile sunt speriate de clienti, iar clientii par ingroziti de banci. Niciuna dintre parti nu are chef sa intre in combinatia vazuta ca ingredientul fara de care economia nu va iesi curand din recesiune, relansarea creditarii. Avem de-a face cu o expectativa prelungita, in care cererea si oferta se pandesc reciproc de teama pierderilor viitoare. Din motive, e adevarat diferite.

Mai intai bancile. Ultimele date privind situatia sistemului bancar romanesc arata ca acesta inregistreaza profit net, cu o crestere a rentabilitatii activelor si capitalului. Nicio institutie de credit nu a falimentat, iar gratie faptului ca activele toxice, ce au facut prapad in strainatate, n-au apucat sa intre in bilanturile bancilor autohtone, nici nu a fost cazul sa se intervina cu bani publici pentru salvari de ultima instanta. Recesiunea a condus, asa cum era dealtfel inevitabil, la o crestere mai rapida a creditelor neperformante si a intarzierilor la plata ratelor. Insa, cu sau fara criza, agresivitatea cu care bancile au promovat imprumuturile de retail si inocenta romanilor in materie de credite ar fi condus la acelasi rezultat. De aceea, pare acum usor ipocrit din partea institutiilor de credit sa se arate ingrijorate de cererea slaba de noi imprumuturi cel putin din partea populatiei, pe motive de bonitate.Altminteri, pe parcursul intregii perioade de cand imprumutul neguvernamental si-a dat obstescul sfarsit, bancile au profitat din plin de clientul stat, la dobanzi ce-au penalizat imprudenta politicii fiscale din 2008. Si s-au jucat pe piata atat de consistent incat atunci cand a devenit clar ca previziunile de depreciere a leului pana la cursuri de 5 lei/euro nu au cum sa devina realitate, au vandut valuta si-acum nu mai au ce face cu leii. Ministerul Finantelor alimentat cu resurse din imprumutul extern de la UE si FMI s-a transformat intr-un client mai morocanos.