Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centura Timişoarei, inaugurată cu mare tam-tam acum trei luni, este plină de gropi

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

La doar câteva luni de la inaugurarea unui tronson din centura Timişoarei, făcută cu mare tam-tam de premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor Radu Berceanu, drumul a început să arate ca după război. Gropile sunt la tot pasul, marcaje au fost trasate doar în locurile unde au poposit oficialii la inaugurare, iar balustradele de protecţie lipsesc cu desăvârşire.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara susţin că până la recepţia finală mai este cale lungă. "S-a făcut punerea în funcţiune ca să decongestionăm traficul din Timişoara. Recepţia va avea loc după terminarea lucrărilor, în vară. Recepţia finală se va face, însă, după doi ani, timp în care drumul se află în garanţie", a spus Horaţiu Simion, director tehnic DRDP.

Construită şi inaugurată în grabă, centura Timişoarei este cât se poate de prost semnalizată. Pe mai mulţi kilometri marcajul nu mai este vizibil, ceea ce este pentru şoferi o adevarata povară.

Povestea continuă

Primele lucrări la centura de ocolire a Timişoarei au început în 2002 şi ar fi trebuit finalizate în 2004. În decembrie 2006, Radu Berceanu, a reziliat contractele cu fostul constructor. Acesta a executat în patru ani doar circa 40 la sută din lucrările necesare şi a blocat atragerea finanţării de la Banca Japoneză. Costurile pentru centura de ocolire sunt de circa 15 milioane de euro.

Societatea Efklidis, din Grecia, cea care a contractat lucrările, a obţinut prelungirea termenului din iulie 2005 până în iulie 2006, perioadă în care a a progresat în execuţie cu doi la sută. Constructorul nu a plătit penalizări pentru întârzieri. Contractul cu firma greacă a fost reziliat în 2006 şi s-a organizat o nouă licitaţie pentru executarea lucrării, noul constructor devenind Romstrade, care are la dispoziţie 20 de luni pentru asfaltarea celor 12,6 k

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum o ora
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 58 minute
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 56 minute
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 17 minute
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 6 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 2 ore
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°