Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile greceşti solicită autorităţilor mai mult sprijin financiar

Publicat in Bursa, joi 8 aprilie 2010 ·

Băncile elene, lovite de o serie de scăderi ale ratingului asociate cu criza datoriilor aces-tei ţări, cer Guvernului mai mult sprijin financiar, a declarat George Papaconstantinou, Ministrul de Finanţe din Grecia, citat de Reuters.

Ministrul de resort a adăugat că băncile greceşti vor să utilizeze fondurile rămase din primul pachet adoptat de autorităţi, în anul 2008, în valoare de 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea sistemului bancar. Din pachet au rămas în prezent fonduri de 17 miliarde de euro (22,72 miliarde dolari), reprezentând în principal garanţii de stat.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, ne-a spus că situaţia din Grecia nu afectează băncile din România, amintind că avem bănci româneşti cu capital grecesc. Domnia sa a precizat: "Băncile româneşti cu capital grecesc din România sunt bănci performante, care nu se confruntă cu probleme deosebite. Ce se întâmplă la băncile lor mamă e o problemă ce mă depăşeşte".

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, ne-a spus de asemenea că în ţara noastră nu sunt bănci elene, ci bănci româneşti cu capital grecesc. Domnia sa ne-a explicat: "Acţionarii au adus capital în România şi pot lua cel mult dividende de aici, atât. BNR nu cere majorarea de capital decât dacă băncile sunt în dificultate cu adecvarea capitalului". Domnia sa a precizat că încă de la încheierea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, BNR nu face adecvarea capitalului în funcţie de 8%, ci de 10%, cerând o adecvare mai puternică.

Oficialii Băncii Centrale a Greciei au precizat că împrumuturile neperformante din sistemul bancar elen au crescut şi în ultimul trimestru al anului trecut, ajungând la o pondere de 7,7% din totalul creditelor din anul trecut.

Pledoaria băncilor elene pentru mai mult ajutor subliniază problemele prin care trece întreaga economie din Grecia, i

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°