Rusia şi Statele Unite s-au hotărît să semneze un nou tratat pentru reducerea arsenalelor strategice, din seria START. Informaţiile "scăpate" presei, la Moscova şi Washington, dau o aparenţă de claritate şi asudă de triumfalism. ....Noua limită asumată de fiecare parte este de 1550 de încăcături nucleare, ceea ce reprezintă cu 74% mai puţin decît prevedea tratatul din 1991 şi cu 30% mai puţin decît cel din 2002. Noile limite pentru rachete şi alte alte mijloace purtătoare sunt cu jumătate mai scăzute decît prevederile tratatului precedent; părţile se obligă ca în interval de şapte ani de la intrare în vigoare....etc.
Toate acestea nu spun nimic omului de pe stradă, care se întreabă, ca şi mine, de ce n-are el pulover pe gît: pentru că vreme de cinci ani de cînd şi-a încetat valabilitatea precedentul, nu s-a semnat pînă acum un nou tratat, sau pentru că, deşi s-a semnat, în cele din urmă, asta nu-l ajută să-şi rezolve nici cea mai banală problemă pe care o are?
"Bine, dar astea sunt chestiuni înalte...strategico-militare, de politică mare, care nu pot fi coborîte la nivelul străzii", ar putea zice cineva. Să-mi daţi voie să nu fiu de acord. Orice problemă pentru care reprezentanţii guvernării îşi asumă o poziţie, iau decizii şi măsuri, în cazul de faţă încheie un tratat internaţional, trebuie să aibă o legătură cu viaţa celor care sunt guvernaţi. Altfel, ceva nu este în regulă! "Păi, are...un tratat de reducere a arsenalelor nucleare aduce mai multă stabilitate în relaţiile dintre cele două super-puteri, deci mai multă securitate pentru celelalte state şi cetăţenii lor", o să spună, din nou, preopinentul meu. O să-mi mai asum o dată riscul de a-l contraria, contrazicîndu-l!
Mitul potrivit căruia tratatele privind arsenalele nucleare, dintre URSS/ Rusia şi Statele Unite, răspîndesc în jurul lor, pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei aşa, c
