Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vis de Hunedoara: casă în Cluj sau Timişoara

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

Agenţiile imobiliare din oraş duc lipsă acută de clienţi, în ciuda preţurilor care au căzut pradă blocajului de pe piaţă. Nemulţumiţi de lipsa de oportunităţi cu care se confruntă, tot mai mulţi tineri din Hunedoara preferă să se stabilească în zone mai dezvoltate.

Preţurile locuinţelor din municipiul Hunedoara ajung la jumătate faţă de cele ale imobilelor din Timişoara sau Cluj-Napoca, dar tinerii, dispuşi să se „înhame” pentru următorii 20 - 30 de ani la plata unor rate bancare pentru achiziţionarea apartamentului visat, consideră că oraşul de la poalele castelului nu mai oferă siguranţa unui trai decent.

„M-am căsătorit de curând şi am avut ocazia să rămân în Hunedoara cu soţia mea. Dar am preferat să locuiesc cu chirie în Timişoara şi apoi să îmi cumpăr acolo o locuinţă în rate, prin programul «Prima Casă». Voi plăti 180 de euro lunar, pentru următorii 30 de ani, adică dublu faţă de rata la o locuinţă în Hunedoara, dar ştiu că familia mea va avea un viitor mai bun”, spune Marinel Oltean, inginer la o companie alimentară.

Rate pe 30 de ani

Pentru soţii Florin şi Nicoleta Bicioi, municipiul Cluj-Napoca, unde au petrecut anii studenţiei, s-a dovedit mai tentant decât Hunedoara natală. „Cu greu, am reuşit să cumpărăm în Cluj apartamentul pe care ni l-am dorit: cu 43.000 de euro, de plătit în 30 de ani (200 de euro lunar), pentru o locuinţă cu două camere, fără îmbunătăţiri. Puteam rămâne în Hunedoara, dar aici am fi fost siguri doar de ratele bancare”, afirmă Nicoleta, de 23 de ani, agent de vânzări.

Agenţiile imobiliare din Hunedoara resimt din plin criza. „Nu se mai cumpără nimic în Hunedoara, deşi programul „Prima casă” s-a dovedit mult mai avantajos pentru clienţii noştri decât restul creditelor”, a declarat Marian Vasile, patronul unei agenţii imobiliare din localitate.

Proiecte imobiliare inexistent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°