Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Land of no choice, stay away!

Publicat in Jurnalul, joi 8 aprilie 2010 ·

Ca o inevitabilă pacoste pe capul nostru, vine iarăşi vara. Să nu mă înţelegeţi greşit, îmi place soarele, ador plaja. Dar la fel ca şi în cazul iernii la munte, aceste perioade ne aduc, dureros, aminte cât de sinistră e oferta în turismul românesc. Văd şi acum în ziare comparaţii, între litoralul românesc şi cel bulgăresc, în sfintele Sărbători de Paşti. Situaţia e aceeaşi. La noi, în pragul catastrofei, la ei, speranţe mari că vor încasa serios din turism. La noi, oferta estivală e constant catastrofală.

La fel cum se întâmplă în fiecare an, de Paşti am fost prin locurile natale. Şi m-a îndemnat neinspiraţia să merg prin parcul copilăriei mele, Tăbăcăriei, şi prin staţiunea Mamaia. M-am întors de acolo trist şi revoltat. Să le luăm pe rând.

Cel mai frumos parc al Constanţei, creat în jurul lacului Tăbăcăriei, e parcă împărţit în două. O jumătate acceptabilă, cu alei şi locuri de joacă pentru copii. Şi una deplorabilă, din păcate cea mai valoroasă din punct de vedere al priveliştii. Tot malul s-a prăbuşit, iscând hăuri periculoase pentru orice vizitator. Iar în micile lagune cu stufăriş e o mizerie vomitivă. Zeci de pet-uri, cutii de bere, gunoaie şi alte resturi îţi lovesc privirea şi mirosul.

Spaţiul verde e complet abandonat şi neîntreţinut. Umbli cu o hârtie în mână sute de metri. Nici un coş de gunoi. La un capăt al parcului, noul mall al oraşului răbufneşte bogat şi ţanţoş, făcând parcă în ciudă spaţiului verde ce-şi chinuieşte supravieţuirea.

Dezolant şi greţos, lacul şi parcul ce se învecinează cu staţiunea Mamaia sunt un preambul pentru ororile ce urmează. Cea mai importantă - Satul de Vacanţă. Mă întreb câţi români au vizitat această poartă de intrare în cea mai cunoscută staţiune a litoralului românesc. Probabil milioane. Azi arată mult mai rău ca acum 30 de ani. Are un iz de talcioc din zona Caucazului. @N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 11 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°