În căutarea unei explicaţii

În ultima vreme, tot mai multe evenimente ori situaţii sînt explicate prin conspiraţii şi comploturi – de la atacurile din 11 septembrie pînă la încălzirea globală. De unde vine această nevoie de a inventa conspiraţii?

Eu cred că vine, în mod paradoxal, din prea marea noastră încredere în raţiune. În faţa unor fenomene istorice mai dificile, contradictorii, greu de explicat – cum sînt cele mai multe evenimente importante din istorie – încercăm o simplificare, avem tendinţa să simplificăm. Nu ne este deloc uşor să explicăm faptul că pur şi simplu există coincidenţe, hazard, că anumite trăsături ale unor personaje istorice importante pot să fi jucat un rol decisiv într-o situaţie sau în alta şi că istoria ar fi putut decurge altfel. Lucrul acesta ni se pare absurd. Am vrea să existe o legitate. Am vrea să existe o logică, or, ea nu e. Asta e greu de acceptat. Pe de o parte avem sistemele, cum se numesc ele, istoriciste, marile naraţiuni ale marxismului, avem marile ideologii moderne, care încearcă să găsească o explicaţie pentru tot ce se întîmplă. Or, nici ele nu fac faţă, la un moment dat, şi apar, pe de altă parte, teoriile conspiraţioniste, care sînt o vulgarizare, de fapt, a acestor istoricisme, în care totul trebuie să-şi găsească un loc.

Marile teorii conspiraţioniste au mai totdeauna în spate o ideologie: de pildă, ideea că turnurile gemene din New York ar fi fost doborîte de americani nu apare şi pe fondul antiamericansimului tot mai prezent în lume?

E foarte greu să înţelegi cum de s-a putut întîmpla o catastrofă de genul acesta, cum de reputatele servicii secrete nu i-au dat de urmă, că de fapt au avut nişte date, dar nu s-au coordonat ş.a.m.d. Şi atunci, un scenariu care explică totul printr-o conspiraţie de un tip sau altul pare plauzibil unor minţi mai simple. Teoria conspiraţiei, într-un fel