Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O eclipsă stelară şi-a dezvăluit secretele după 175 de ani

Publicat in Romania Libera, joi 8 aprilie 2010 ·

Astronomii au reuşit să descifreze motivele pentru care luminozitatea lui Epsilon Aurigae, o stea foarte strălucitoare aflată la o distanţă de 2.000 de ani-lumină de Terra, scade la intervale regulate, potrivit unui studiu publicat în revista Nature şi citat de Mediafax.

Descoperită în anii 1820 în constelaţia Auriga, această stea i-a intrigat multă vreme pe astronomi, deoarece luminozitatea ei scade brusc la fiecare 27,1 ani, pentru o perioadă de 18 luni.

Oamenii de ştiinţă au crezut mai întâi că era vorba de o eclipsă provocată de trecerea unui astru între Epsilon Aurigae şi Terra.

Astronomii au considerat ulterior că este vorba de o stea binară, compusă din două astre care orbitează unul în jurul celuilalt, dintre care doar unul poate fi văzut de pe Pământ.

În cea mai mare parte a secolului XX, mulţi cercetători au considerat că o stea întunecată şi rece gravitează în jurul unei stele strălucitoare. Alţii au evocat posibilitatea unei găuri negre care ar absorbi lumina emisă de steaua strălucitoare.

Abia recent, astronomii au avansat teoria existenţei unui disc gros de praf în jurul stelei, care, la intervale regulate, se regăseşte în planul dintre Epsilon Aurigae şi Terra.

Această teorie a fost recent validată cu ajutorul tehnicii numite interferometrie, ce constă în combinarea fasciculelor luminoase primite de patru telescoape şi apoi amplificarea imaginii obţinute. Această imagine este de 100 de ori mai clară decât cea obţinută în mod direct de telescopul spaţial Hubble.

Actuala eclipsă a stelei Epsilon Aurigae, care a început în 2009 şi care va dura până în 2011, a fost unul dintre evenimentele cheie în 2009, desemnat Anul internaţional al astronomiei.

Astronomii au reuşit să descifreze motivele pentru care luminozitatea lui Epsilon Aurigae, o stea foarte strălucitoare aflată la o distanţă de 2.000 de ani-lumină de T

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°