Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la Praga faţă de semnarea tratatului START

Publicat in Romania Libera, joi 8 aprilie 2010 ·

Aproximativ 20 de susţinători ai iniţiativei "Nu bazelor" au început să protesteze, joi dimineaţă, la Praga, faţă de semnarea noului tratat START de către preşedinţii american şi rus, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, relatează Mediafax Cehia.

Protestatarii au ieşit pe străzile capitalei cehe la scurt timp după ora 08.30 (09.30, ora României), îmbrăcaţi în salopete albe, şi s-au îndreptat către Castelul Praga, alegând un tramvai pentru a se deplasa.

Aceştia erau însoţiţi de aproximativ cinci membri ai forţelor de ordine, în timp ce alţi 20 de poliţişti îi monitorizau.

Protestatarii s-au oprit în apropierea Castelului Praga, aşteptându-i pe cei doi preşedinţi, în timp ce afişau pancarte cu mesaje în limba engleză şi cântau la tobe şi la trompete.

Membrii grupului purtau salopete albe, purtătorul de cuvânt al iniţiativei, Jan Majicek, precizând că "salopete similare sunt purtate atunci când se manevrează uraniu".

Iniţiativa "Nu Bazelor" apreciază că îndepărtarea armamentului vechi nu înseamnă dezarmare. "Ceea ce va fi semnat astăzi la Praga este doar o aprobare pentru îndepărtarea armamentului vechi şi nefolosit. Este doar pragmatism. Pentru a salva bani şi, de asemenea, pentru a arăta ca un politician care iubeşte pacea", a declarat Majicek.

Potrivit lui Majicek, semnarea noului tratat START este un pas pozitiv, dar ar trebui să existe un plan pe termen lung referitor la dezarmare.

Iniţiativa "Nu Bazelor" a fost creată în momentul în care fosta administraţie americană, condusă de George W. Bush, a demarat discuţiile pe tema amplasării unor elemente ale scutului antirachetă în Cehia şi Polonia. Aproximativ 20 de susţinători ai iniţiativei "Nu bazelor" au început să protesteze, joi dimineaţă, la Praga, faţă de semnarea noului tratat START de către preşedinţii american şi rus, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, relatează Mediafax Ce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 8 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 8 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Horoscop 17 iunie 2025. Zodia care are parte de tensiuni mari în familie

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de marți, 17 iunie. Unii dintre nativi au parte de situații tensionate în familie. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Bioritmurile scăzute te pot face să te simți mai puțin în apele tale

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 10 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Informări publice - 17 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
BUZEA PAUL şi BUZEA EUGEN, titulari ai A.C. nr. 209/21.05.2025, emisă de Primăria Braşov, pentru obiectivul „Construire împrejmuire teren pe două laturi (categoria de importanţă „D”), anunţă începerea lucrărilor din data de 18.06.2025, la adresa Bra

Chelsea a învins Los Angeles FC cu 2-0 în Cupa Mondială a Cluburilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Formaţia Chelsea a învins, luni seară, la Atlanta, cu scorul de 2-0, echipa Los Angeles FC, în grupa D de la Cupa Mondială a Cluburilor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Me

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 12 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum 7 ore
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Vremea

București
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/22°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/27°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/29°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°