Liderul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Mircea Banias, îşi păstrează opţiunea exprimată în urmă cu câteva săptămâni prin care susţinea că ar dori o funcţie de vicepreşedinte sau de secretar executiv al partidului. Decizia finală va fi luată după ce se vor definitiva alegerile la nivel judeţean, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit ca alegerile în partid să se desfăşoare de jos în sus.
„Este important ce se va întâmpla la alegerile de la judeţ. În condiţiile în care voi fi reales preşedinte de organizaţie îmi voi păstra opţiunea, este normal să candidez pentru o astfel de funcţie. Dacă nu, atunci noul preşedinte va candida pentru astfel de funcţii. Pentru organizaţie este bine ca să aibă reprezentare la nivel central", a susţinut liderul PDL Constanţa. Cât despre opţiunile colegilor săi, declarate sau nu, de a aspira la un post la nivel central, Banias susţine că nu a mai auzit ca vreun coleg de-al său să dorească vreo funcţie la centru, dar este timp şi pentru decizii de acest gen.
Contactat telefonic deputatul Constantin Chirilă, prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa, susţine că nu este pasionat de o astfel de funcţie în Biroul Permanent Naţional. „Nu m-am gândit încă la acest aspect. Trebuie să stăm de vorbă cu toţi cei din echipa de la Constanţa, să ne evaluăm şansele şi să vedem în ce stadiu suntem comparativ cu celelalte judeţe. Eu vreau doar ca echipa de la Constanţa să fie una funcţională".
Nici colega sa, deputatul Maria Stavrositu, nu s-a gândit la o astfel de decizie. „Este o decizie care se va lua după alegerile la nivel de judeţ. În general, în conducerea de la nivel central, pot accede şefii de organizaţii judeţene, foarte rar preşedinţii la municipiu ori vicepreşedinţii BPJ. Rămâne de văzut ce se va mai decide după şedinţa de vineri a Consiliului Naţional de Coordonare, noul statut nu a fost încă aprobat", a mai adăugat parla