Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinii: Disparitia senina a PNL

Publicat in Ziare.com, joi 8 aprilie 2010 ·

PNL a disparut. Nu a disparut ca partid, ci a disparut din dezbaterile publice din ultimele luni. Partidul lui Crin nu numai ca nu a reusit sa propuna macar un singur lucru notabil de cand Basescu a castigat al doilea mandat prezidential, dar a reusit sa sacrifice si posibilele teme de atac la adresa coruptiei si a lipsei statului de drept.

Le-a sacrificat pe altarul indolentei, lipsei de idei si al urii fata de Basescu. In schimb, PNL s-a comportat ca fratele de cruce al PSD. Acel partid care ar trebui sa-i fie dusman de moarte.

Contraideile liberale

Nimeni nu-si poate aduce aminte de vreo propunere concreta a PNL in ultimele luni. Liberalii nu au prezentat vreo idee serioasa si consistenta ca alternativa la cele propuse de actuala guvernare. Nici macar pe subiectul atat de generos al crizei economice.

In schimb, oamenii lui Crin Antonescu au excelat la contraidei. Adica la a toca steril absolut tot ceea ce propune puterea. In unele randuri au facut-o de-a dreptul amatoristic, asa cum a fost cazul dezbaterii despre eliminarea uneia dintre camerele Parlamentului, in urma votului de la referendum.

In frunte cu Antonescu, liberalii au sustinut sus si tare ca UE cere prin Tratatul de la Lisabona ca toate tarile europene sa aiba parlamente bicamerale pana in 2014. Ceea ce e total fals si de-a dreptul hilar, dat fiind ca UE nu are macar atributii de a cere asa ceva. PNL a sustinut insa aceasta idee ridicola sus si tare.

Poate nu au stiut. Asta ar insemna ca sunt foarte slab pregatiti. Sau poate au stiut, dar au vrut sa induca in eroare opinia publica. Asta ar insemna ca sunt rau intentionati. Oricum ar fi, PNL nu a stiu macar sa faca o opozitie care sa-l remarce. Singurele lucruri care l-au adus in atentia publicului au fost certurile interne iscate atunci cand presedintele PNL si-a consolidat puterea

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 27 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°