Mai binele e duşmanul binelui
Tot astfel cum „mai bunele maniere" se opun „bunelor maniere". Răspunzând întrebărilor lui Andrei Manolescu (în DILEMA VECHE, numărul 320 din 1 aprilie 2010), Ioana Pârvulescu respinge ţâfna celor dintâi în numele firescului intelectual al celor din urmă: „Nu mă deranjează cele care ţin de preaplinul comunicării, de vioiciune, de vitalitate. Decât nişte ipocriţi care tac şi-apoi îţi fac mizerii, parcă-i prefer pe cei care spun ce au pe suflet. Decât nişte oameni mortăcioşi, care vorbesc numai când sunt întrebaţi, fără ton, adică fără implicare afectivă, prefer unii care nu aşteaptă neapărat să termini ce ai de spus, dar pe care cuvintele tale i-au atins suficient ca să aibă o reacţie, entuziastă sau dimpotrivă. (Doar la televiziune e foarte enervant un asemenea mod de discuţie, însă eu nu prea mai deschid televizorul şi mă apăr astfel de principala sursă de bădărănie din lumea noastră). Şi nu mă deranjează defel oamenii aiuriţi, distraţi, cei care sunt fără voia lor neatenţi cu cei din jur, ca-ntr-un minunat poem de Ionesco: «Aiurit/ şi aburit,/ cum eram,/ tot mă iubeam»." Ce păcat, ce mare păcat că nu mulţi gândesc aşa!
De bun augur
Inspirat şi consistent calupul de eseuri din OBSERVATORUL CULTURAL din 2 5-31 martie 2010, dedicat lui Albert Camus, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea scriitorului. Grupajul este coordonat de Adina Diniţoiu şi în cuprinsul lui semnează texte Dan Burcea, Alexandru Matei şi Alain Finkielkraut. „În ianuarie 2010 s-au împlinit 50 de ani de la dispariţia prematură, într-un accident de maşină, a lui Albert Camus. In Franţa, comemorarea a prilejuit apariţia a numeroase cărţi şi numere speciale de revistă (Lire, Magazine littéraire, Le Monde, Le Figaro), dedicate acestui mare gînditor al secolului al XX-lea." Cronicarul a mai remarcat cronica muzi
