Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătăuşul Drăgan, filmat de primărie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 aprilie 2010 ·

Bătaia pe care Cosmin Drăgan i-a aplicat-o lui Pavel Rentea, pentru că acesta din urmă „şi-a permis“ să traverseze prea lent pe zebră cu nepoţica de mână, a fost surprinsă de o cameră de luat vederi a Primăriei Craiova.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a obţinut ieri o nouă probă împotriva lui Gigi Cosmin Drăgan. Este vorba de imaginile surprinse de o cameră de monitorizare a traficului, instalată de Primăria Craiova chiar în zona sensului giratoriu de la intersecţia bulevardului Decebal cu strada Amaradia. Respectiva cameră a filmat întregul conflict, de la altercaţia dintre cei doi izbucnită chiar pe trecerea de pietoni şi până la momentul în care Rentea face stop cardiac şi cade la pământ fără suflare.

„În cursul zilei de astăzi (ieri - n.r.) am aflat că incidentul a fost filmat de o cameră de supraveghere stradală. Procurorul de caz a solicitat această înregistrare, pe care a primit-o de la primărie în aceeaşi zi, urmând să fie luată în considerare la rezolvarea cauzei“, a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Agresorul s-a luat după bunic să-l ia la bătaie

Deşi este o filmare de ansamblu a zonei, iar locul conflictului abia se distinge, filmul cu pricina se poate dovedi extrem de folositor pentru a stabili cu certitudine - coroborat cu declaraţiile martorilor - modalitatea în care s-a derulat conflictul. Totodată, pe această cale pot fi verificate şi susţinerile învinuitului, potrivit căruia victima ar fi provocat conflictul.

Imaginile - puse şi la dispoziţia presei de către procurori - arată mai întâi că debutul conflictului între Rentea şi Drăgan a avut loc chiar pe trecerea de pietoni, acolo unde bărbatul - care îşi ţinea cu o mână nepoţica de şase ani, iar cu cealaltă trăgea bicicleta fetiţei - nu ar fi traversat suficient de repede ca să fie pe placul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 49 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum o ora
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 59 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 27 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 13 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°