Puţini sunt oamenii de azi capabili să mai fie conştienţi de gustul propriei vieţi. Cu atât mai puţin al propriei vocaţii. Omul nostru îl realizase la propriu de câţiva ani: este unul dintre bucătarii de succes, iar asta l-a ajutat într-un mod aparte.
Ciudat, de fiecare dată când gusta o mâncare descoperise că trăieşte o stare interioară specifică. Aşa cum o cafea sau un pahar de vin îţi schimbă indubitabil starea psihică, percepţia asupra Realului devine alta. Tot astfel fiecare îmbucătură din preparatele separate îi aducea o anume stare interioară distinctă. Se întrebă dacă nu cumva este un fapt obişnuit care se petrece cu toată lumea. Spre dezamăgirea sa, ajunsese la concluzia că nu-i aşa. Majoritatea oamenilor uitaseră să distingă în profunzime stările interioare psiho-fizice, cu atât mai puţin cele spirituale, legate de micile bucurii ale vieţii. Bunăoară, pornite de la o mâncare. Şi mai trist, medita el în timp ce prepara o salată, oamenii au uitat gustul Vieţii. Gustul unei familii aşezate, care aduce cu gustul primăverii, gustul luptei pentru cei slabi, al renunţării la prejudecăţi (prejudecata are gust şi miros de apă stătută), gustul neodihnei, al căutării continue, al adevărului celuilalt care echilibrează adevărul meu - cu firescul cu care este condimentată o mâncare fadă, gustul atitudinii simple versus gustul laşităţii, indiferent de deghizări, gustul zborului totuna cu cel al zâmbetului...
Se apucă să taie ceapa şi celelalte legume alternând rondelele cu formele cubice. Era un secret străvechi provenit din bucătăria chinezească ce ştia încă să respecte dansul Yin-Yang al acestei lumi. Spera ca şi clienţii restaurantului la care lucra să-şi trezească, în timp, simţurile uitate. Starea de bucurie izvorâtă din acest vis naiv alimentată imediat de conştiinţa lucrului bine făcut îl determină să se gândească la afirmaţia repetată din Scriptu
