“De la obrăznicie la nesimţire, de la proastă-creştere la dezinhibare primară, de la aroganţă la egalitarism, tutuiala acoperă un larg spectru al patologiei sociale. În mod paradoxal, ea îşi subminează propria legitimitate: cînd te poţi tutui cu oricine, cînd tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul şi miracolul tandru sau camaraderesc al lui “tu” se degradează. În mod normal, la “tu” trebuie să ajungi; printr-o delicată chimie a afectelor, printr-un răbdător spor de încredere şi printr-o reciproc consimţită afinitate. “Tu” este un mod de a reformula – în condiţii de intimitate – instituţia respectului. Dimpotrivă, inflaţia tutuielii instituie diferenţa, stereotipia, griul. Spaţiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se şterg, nuanţele sufleteşti ale comunicării devin irelevante. Tutuiala reduce totul la orizontală. În aparenţă, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl sărăceşte.

Din cînd în cînd, mi se pare că o mulţime din relele cotidiene sînt rezultatul unei proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanţii îi tutuiesc cu autoritară nonşalanţă pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprinţar pe guvernanţi, miniştrii tutuiesc instituţiile, instituţiile îi tutuiesc pe cetăţeni, cetăţenii se tutuiesc între ei şi toţi laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferenţele, demnităţile, eticheta, protocolul – sînt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea lui “tu”, iar “tu” evoluează semantic spre “nimeni”. Nu ne-ar strica un pic de ştaif. Nu ne-ar prinde rău o scurtă epidemie de politeţe.”

Articolul întreg îl puteţi găsi aici.

“De la obrăznicie la nesimţire, de la proastă-creştere la dezinhibare primară, de la aroganţă la egalitarism, tutuiala acoperă un larg spectru al patologiei sociale. În mod paradoxal, ea îşi subminează propria legitimitate: cînd te poţi tutui cu oricine, cînd tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul ş