Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audienta ambasadorului Romaniei Aurelian Neagu la Ministerul Afacerilor Externe din Singapore

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 aprilie 2010 ·

Audienţa ambasadorului României Aurelian Neagu la Ministerul Afacerilor Externe din Singapore

Ambasadorul României în Japonia, acreditat şi în Singapore, Aurelian Neagu, a prezentat astăzi, în cadrul unei audienţe la Ministerul Afacerilor Externe din Singapore, acţiunile întreprinse de autorităţile competente din România pentru investigarea potrivit legii a domnului Silviu Ionescu, învinuit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.

Aşa cum a fost menţionat anterior, ambasadorul Aurelian Neagu a reiterat angajamentul României de a sprijini soluţionarea cât mai rapidă a acestui caz şi a subliniat că toate declaraţiile publice ale domnului Silviu Ionescu angajează doar responsabilitatea sa personală şi nu reprezintă poziţia Ministerului Afacerilor Externe sau a autorităţilor române. Având în vedere faptele imputate domnului Ionescu de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministrul Afacerilor Externe a luat decizia suspendării raporturilor de muncă, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea 269/ 2003 (Statutul Corpului diplomatic şi consular al României).

Totodată, ambasadorul Aurelian Neagu a subliniat că autorităţile române doresc respectarea întru totul a legii şi a procedurilor legale pentru astfel de situaţii.

Prezentăm în continuare principalele acţiuni întreprinse de autorităţile române în acest caz, şi care au fost expuse şi în cadrul audienţei:

· La 5 ianuarie 2010 Ministerul Afacerilor Externe a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să investigheze accidentul în care a fost implicată o maşină a reprezentanţei diplomatice a României din Singapore, din data de 15 decembrie 2009. La 6 ianuarie 2010 Parchetul a deschis un dosar penal, î

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 31 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°