Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul grec, pe masa vice-miniştrilor de Finanţe ai UE

Publicat in rfi, vineri 9 aprilie 2010 ·

Reuniune de urgenţă pe tema Greciei : vice-miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană şi oficiali ai băncilor centrale din statele membre s-au întâlnit pentru a decide cum vor proceda, dacă Guvernul de la Atena va face apel la mecanismul de ajutor promis de Uniunea Europeană şi FMI.

Reuniune de urgenţă pe tema Greciei : vice-miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană şi oficiali ai băncilor centrale din statele membre s-au întâlnit pentru a decide cum vor proceda, dacă Guvernul de la Atena va face apel la mecanismul de ajutor promis de Uniunea Europeană şi FMI.

Situaţia este delicată. Deşi imediat după ce liderii europeni au decis să ajute Grecia, pieţele financiare au reacţionat bine, acum se pare că lipsa de încredere a revenit. Astfel, preţul la care se împrumută Atena rămâne extrem de ridicat şi analiştii avertizează că acest lucru ar putea antrena o nouă scădere a aşa-numitului rating de ţară al Greciei.

Un diplomat european a explicat foarte plastic situaţia: "Suntem în mijlocul unei partide de poker. Am arătat o parte din cărţi, dar pieţele vor să vadă mai mult", a explicat oficialul de la Bruxelles, citat de Reuters.

Aşadar, Grecia continuă să se împrumute la dobânzi ridicate şi un alt diplomat străin spune că "nimeni nu ar vrea să subvenţioneze" acest cost al datoriei greceşti.

Pe de altă parte, lipsa unui sprijin pentru Guvernul elen riscă să afecteze în continuare moneda europeană şi zona euro în ansamblul ei. Aşa se face că la nivel european şi statele membre sunt divizate: Spania şi Franţa ar vrea ca ajutorul european să fie dat cât mai curând, în timp ce Germania şi Olanda vor să mai aştepte.

Recent, agenţia de evaluare a riscurilor de ţară Standard&Poor's a menţinut la "BBB plus" ratingul Greciei, însă a avertizat că ţara este ameninţată de o nouă retrogradare, dacă nu îşi va reduce deficitul bugetar, sursă a ac

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 11 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 59 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 59 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°